Ascultă Radio România Iași Live

Peste 250 de sindicalişti din domeniul penitenciar au protestat în faţa MJ, cerând demiterea ministrului Toader

Peste 250 de sindicalişti din domeniul penitenciar au protestat în faţa MJ, cerând demiterea ministrului Toader

Publicat de , 3 octombrie 2018, 14:53

UPDATE ora 15:00 – Peste 250 de sindicalişti care lucrează în penitenciare au protestat, miercuri, în faţa Ministerului Justiţiei (MJ), pe lista nemulţumirilor regăsindu-se condiţiile de muncă din penitenciare şi orele suplimentare neplătite. Ei au cerut demiterea ministrului Justiţiei.

‘Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ne minte de mai bine de doi ani. Ne minte că rezolvă problemele din penitenciare, ne minte că modernizează sistemul penitenciar. În continuare condiţiile de lucru sunt improprii, pentru deţinuţi s-a putut face ceva, pentru noi nu. În continuare avem peste 1 milion de ore suplimentare neplătite la nivel penitenciar. În continuare avem o lege a salarizării care ne discriminează în raport cu alte categorii sociale. În continuare domnul ministru ne minte în legătură cu pensiile, personalul din penitenciare este discriminat, anul trecut au scăzut pensiile militare cu peste 30%, pensii de care şi noi beneficiem (…) în continuare nu avem echipamentul necesar, nu avem dotări şi lipsesc cele mai elementare condiţii de lucru (…) nu mai avem bani pentru salarii până la sfârşitul anului şi este un lucru foarte important (…), banii pentru dotări, banii pentru investiţii au fost de asemenea reduşi. (…) pentru aceste motive doresc demiterea ministrului Justiţiei, nu demisia, nu trebuie să fie un act unilateral’, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.

Totodată, Dumitraşcu cere demisia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică. ‘Este ilegal în funcţie de aproape 5 luni, e la a treia împuternicire şi are dreptul doar la două în mod legal’, a declarat liderul FSANP.

El a afirmat că ministrul Justiţiei nu s-a ţinut de nicio promisiune. ‘Nu a îmbunătăţit condiţii de lucru, nu a modernizat legislaţia, nu ne-a plătit drepturile pe care ni le datorează (…) personalul din penitenciare nu are dotările de bază’, a declarat Dumitraşcu.

Liderul FSANP a menţionat că, urmare a deficitului de personal, există deţinuţi folosiţi la pază. ‘O situaţie recentă a arătat că sunt folosiţi peste 300 de deţinuţi la 21 de penitenciare, dacă îmi amintesc corect, acestea sunt cifrele (…) sunt deţinuţi cu toate tipurile de condamnări, avem şi deţinuţi care fac parte din grupări mafiote care sunt incluşi în paza penitenciară, stau într-un post de pază şi teoretic sunt atenţi ca cineva să nu încerce să pătrundă sau să iasă şi să arunce obiecte interzise, să faciliteze evadarea cuiva’, a spus liderul FSANP.

Dumitraşcu a precizat că deţinuţii folosiţi la pază beneficiază de reducerea pedepsei şi de avantaje la obţinerea unor recompense. El a menţionat că deficitul de angajaţi din sistemul penitenciar se ridică la aproape 8.000. ‘Suntem 12.000, după standarde ar trebui să fie 20.000’, a spus liderul FSANP.

Potrivit acestuia, toţi debutanţii au salariul minim pe economie. ‘Avem aproape 40% dintre colegi care lucrează pe salariul minim pe economie (…) angajaţii care sunt la început de carieră primesc salariul minim pe economie, aici trebuie făcut ceva (…) salariu mediu e undeva la 3.000 de lei net cu norma de hrană’, a declarat Dumitraşcu.

El a informat că va avea o întrevedere cu secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Popa pentru a discuta despre revendicările FSANP.

‘Dacă revendicările noastre nu sunt rezolvate, noi continuăm acţiunile în instanţele civile şi penale, am făcut deja public că ministrul Justiţiei are două plângeri penale care sunt în curs de urmărire penală (…), după care vom recurge la blocarea activităţii în anumite penitenciare’, a adăugat Dumitraşcu.

Preşedintele Confederaţiei Sindicale ‘Cartel Alfa’, Bogdan Hossu, şi-a exprimat speranţa că problemele semnalate de sindicalişti vor fi rezolvate.

‘Sperăm ca în discuţiile în continuare cu ministerul, dar mai ales cu doamna prim-ministru, care a promis că va pune un accent deosebit mai ales la buna distribuţie a creşterii economice, să fie reflectate în condiţiile dumneavoastră de muncă şi în plata salariilor. Ne îngrijorează legea amnistiei că s-ar putea să o folosească în reducerea celor din detenţie ca să justifice că de fapt numărul de salariaţi din domeniul penitenciarelor este suficient pentru numărul de persoane care sunt condamnate (…)’, a afirmat Hossu.

Protestatarii au suflat în vuvuzele şi au strigat printre altele: ‘Demisia!’, ‘Unitate!’, ‘Jos Dobrică!’, ‘Nu vă fie frică, Tudorică pică!’, ‘Tudorel minciunel’.

Manifestanţii au avut pancarte cu mesaje: ‘Plata orelor suplimentare’, ‘Ore-n plus s-au adunat, Tudorele, fă ceva! Depune demisia!’, ‘Nu mai faceţi glume! Vrem salarii bune. Când lucrăm în plus, daţi banii de-ajuns!’.


Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat un protest pentru miercuri, în faţa sediului Ministerului Justiţiei, împotriva ‘indolenţei’ şi ‘incompetenţei’ ministrului Tudorel Toader, printre revendicări numărându-se condiţii de muncă mai bune.

‘În data de 3 octombrie 2018, începând cu ora 12,00, peste 300 de sindicalişti din Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor protestează în faţa Ministerului Justiţiei împotriva indolenţei şi incompetenţei ministrului Tudorel Toader. La aceeaşi dată, începând cu ora 9,30, sindicaliştii se vor întâlni la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a se organiza şi a-i cere cu acest prilej demisia directorului general împuternicit ilegal Marian Dobrică’, se precizează într-un comunicat de presă.

La protest urmează să participe membri din cele 32 de sindicate afiliate la FSANP, dar şi sindicalişti din Confederaţia Naţională ‘Cartel Alfa’ şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, în prealabil fiind cerută o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei pentru a discuta nemulţumirile angajaţilor din penitenciare.

Lista de revendicări include, printre altele, condiţii de lucru mai bune şi plata orelor suplimentare restante, informează FSANP. De asemenea, FNSAP solicită ‘stoparea împuternicirilor ilegale’ şi ‘eliminarea discriminărilor salariale’.

FNSAP anunţă că, dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, se va recurge la blocarea activităţii penitenciarelor. ‘Dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vom continua acţiunile în instanţele civile şi penale împotriva ministrului Justiţiei şi vom recurge la blocarea activităţii penitenciarelor, ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţii de lucru improprii’, avertizează sindicaliştii. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:44

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România

Încă 121 de cetăţeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri de familie ai acestora au revenit vineri dimineaţă,...

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România
Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:27

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, printre care şi şeful secţiei de neurochirurgie Marian Mitrică, au fost plasati sub...

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie
Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:25

Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani

14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, 40% au prieteni care joacă, iar unul din 10 minori spune că are un membru de...

Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani
Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa astăzi
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:10

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa astăzi

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa vineri, potrivit calendarului aprobat de...

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa astăzi
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:03

SRR își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Dragoș Șeuleanu

Societatea Română de Radiodifuziune își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a lui Dragoș Șeuleanu, jurnalist...

SRR își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Dragoș Șeuleanu
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:00

Elevii intră astăzi în vacanţa de vară

Elevii intră vineri în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Absolvenţii de clasa a VIII-a au...

Elevii intră astăzi în vacanţa de vară
Naţional joi, 19 iunie 2025, 13:24

Recomandări ale medicilor pentru perioade de caniculă

Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) au făcut, joi, mai multe recomandări populaţiei pentru perioadele...

Recomandări ale medicilor pentru perioade de caniculă
Naţional joi, 19 iunie 2025, 12:45

Sunt consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru

UPDATE, or 12:30 – Până acum, la discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, au participat delegațiile PSD și PNL. Cei de la AUR au refuzat...

Sunt consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru