Ascultă Radio România Iași Live

CCR amână pentru 16 octombrie sesizările transmise de Iohannis, PNL şi USR privind Codul administrativ

CCR amână pentru 16 octombrie sesizările transmise de Iohannis, PNL şi USR privind Codul administrativ

Publicat de , 20 septembrie 2018, 13:58

Curtea Constituţională a României a amânat, joi, pentru 16 octombrie discutarea sesizărilor PNL, USR şi pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul administrativ, au informat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Pe 31 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ.

Şeful statului susţine că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

Iohannis invocă în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.

De asemenea, el mai susţine că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament, sunt neclare şi critică faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, şi anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate.

Preşedintele mai atrage atenţia, între altele, că nu există un raport de subordonare ierarhică între miniştri şi prim-ministru.

Despre asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea, Iohannis consideră că dispoziţia încalcă Legea fundamentală, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituţional al ‘ponderii semnificative’ a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale.

În sesizarea PNL şi USR se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă