Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) DNA cere închisoare cu executare pentru Ghiţă, în dosarul în care e judecat alături de şefi de poliţie şi parchete

Publicat de Andreea Drilea, 21 mai 2018, 15:00

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor anunţa pe 31 mai sentinţa în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

Procurorii DNA au cerut luni condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare în acest dosar.

La termenul de luni, reprezentantul DNA a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă. Această cauză este una de referinţă despre corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi cel politic‘, a susţinut procurorul.

Cu privire la Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a arătat că aceştia au înţeles ‘să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic’. Despre Sebastian Ghiţă, procurorul DNA a susţinut că şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept, adăugând că acesta s-a sustras de la judecată, aşa că nu există o garanţie că va executa pedeapsa.

În replică, avocaţii celor judecaţi în acest caz le-au solicitat magistraţilor achitarea clienţilor lor.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acest dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei‘, susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.


Procurorii DNA au cerut luni, la Instanţa supremă, condamnarea fostului deputat Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate luni ultimul termen în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat, printre altele, pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi şantaj, ocazie cu care procurorul DNA a reiterat rechizitoriul şi a solicitat pedepse cu executare pentru cei judecaţi în acest caz.

Anchetatorul a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

‘Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă. Această cauză este una de referinţă despre corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi cel politic’, a susţinut procurorul de şedinţă.

Cu privire la Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a precizat că aceştia au înţeles ‘să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic’. Despre Sebastian Ghiţă, procurorul DNA a susţinut că şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept, adăugând că acesta s-a sustras de la judecată, aşa că nu există o garanţie că va executa pedeapsa.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În acest dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

‘Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei’, susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

(Agerpres/FOTO arhivă mediafax.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune