Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

(UPDATE) Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

Publicat de , 9 mai 2018, 15:05

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat miercuri de ÎCCJ la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, pentru trafic de influenţă. 

În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam a primit 2 ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă, iar Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, – 2 ani cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă.

În acest dosar, ÎCCJ a mai decis şi condamnarea Ancăi Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva), inculpaţi în dosar, au fost achitaţi pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălarea banilor, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Totodată, Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) – tot la 3 ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă. Gabriela Sturdza (Gabriela Rodica Zaharia) a primit 2 ani cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

Constantin Bengescu a primit 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru trafic de influenţă, Iosif Kadas – 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru cumpărare de influenţă, iar Sorin Iacob şi Ioan Mătăşel – aceeaşi pedeapsă, tot pentru cumpărare de influenţă.

Alţi inculpaţi din dosar – Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Iulian Durlan – au fost achitaţi.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea lui Viorel Hrebenciuc pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor; achitarea lui Ioan Adam pentru instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă; a lui Paltin Gheorghe Sturdza – pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă; achitarea lui Andrei Hrebenciuc pentru constituirea unui grup infracţional şi spălare a banilor; a lui Lorand Andras Ordog pentru abuz în serviciu şi luare de mită, şi a inculpaţilor Roxana Anca Adam, Constantin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Iacob şi Ioan Mătăşel pentru constituirea unui grup infracţional.

Potrivit deciziei ÎCCJ, instanţa îi obligă pe fiecare dintre inculpaţii Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam, Lorand Andras Ordog, Iosif Kadas, Ioan Mătăşel, Sorin Ion Iacob la câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi au ridicat măsurile asigurătorii dispuse asupra unor bunuri.

Decizia nu e definitivă.

Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Astfel, Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.


Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat miercuri de ÎCCJ la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor.

În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam, acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

Decizia nu e definitivă. (Agerpres/FOTO voceavalcii.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă