Ascultă Radio România Iași Live

Atentat cu maşină-capcană la Kabul: Cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi

Atentat cu maşină-capcană la Kabul: Cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi

Publicat de Gabriela Rotaru, 17 martie 2018, 09:58

O maşină-capcană a explodat sâmbătă la Kabul, provocând doi morţi şi mai mulţi răniţi, a indicat Ministerul afgan de Interne, citat de AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Najib Danish, vehiculul a explodat în districtul de poliţie 9 din Kabul. ”Până acum avem doi civili ucişi şi alţi trei răniţi”, a declarat Danish, adăugând că nu cunoaşte ţinta atacului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majrooh, a indicat că cel puţin patru persoane au fost rănite.

Atentatul nu a fost deocamdată revendicat. El survine la câteva zile după ce generalul John Nicholson, comandantul forţelor americane şi ale NATO din Afganistan, a indicat că principalul efort pentru trupele sale este apărarea capitalei afgane. Kabulul a devenit unul dintre locurile cele mai sângeroase din Afganistan. Talibanii şi gruparea Stat Islamic, organizaţii rivale, au provocat numeroase victime în rândul civililor. (Agerpres/ FOTO arhivă romaniatv.net)

Etichete:
Din 2027 se va introduce o limită maximă pentru tranzacţiile în numerar în toate ţările din Uniunea Europeană
Internaţional duminică, 22 februarie 2026, 10:34

Din 2027 se va introduce o limită maximă pentru tranzacţiile în numerar în toate ţările din Uniunea Europeană

Uniunea Europeană pregăteşte o schimbare importantă în ceea ce priveşte plăţile cu bani fizici. Astfel, din 2027 se va introduce o limită...

Din 2027 se va introduce o limită maximă pentru tranzacţiile în numerar în toate ţările din Uniunea Europeană
Ucraina: Două bombe artizanale au explodat lângă un centru comercial din Liov; o poliţistă a murit
Internaţional duminică, 22 februarie 2026, 08:50

Ucraina: Două bombe artizanale au explodat lângă un centru comercial din Liov; o poliţistă a murit

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: O poliţistă a fost ucisă şi peste 20 de persoane au fost rănite în urma unui atac,...

Ucraina: Două bombe artizanale au explodat lângă un centru comercial din Liov; o poliţistă a murit
Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
Internaţional duminică, 22 februarie 2026, 08:31

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea...

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:35

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028

România va fi în toamna anului 2028 țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, la cea de-a 80-a ediție a...

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:31

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump

UPDATE: 22.00 – Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că va impune un tarif vamal global de 10% pentru 150 de zile, pentru...

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump
Internaţional vineri, 20 februarie 2026, 06:53

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii

UPDATE: Președintele a declarat în cadrul unei conferințe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că România...

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 10:04

Medicii din Spania au intrat în grevă

Medicii din Spania au intrat în grevă până vineri, nemulţumiţi că Guvernul le ignoră revendicările. Potrivit corespondentului Radio România...

Medicii din Spania au intrat în grevă
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 05:43

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere

Uniunea Europeană își menține angajamentul de a reduce la jumătate, față de 2019, numărul deceselor provocate de accidente rutiere, până...

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere