Ascultă Radio România Iași Live

Klaus Iohannis: România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 februarie 2018, 06:55

România va sprijini o eventuală majorare modică a contribuţiei naţionale la bugetul UE, astfel încât să fie menţinute alocări adecvate pentru politicile Uniunii, în special pentru politica de coeziune şi cea agricolă comună, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a participat, ieri, la reuniunea informală a Consiliului European de la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pentru România, viitorul cadru bugetar al UE post 2020, care a fost discutat la reuniunea informală a Consiliului European, prezintă o importanţă aparte, fiind unul dintre principalele dosare pe care ţara noastră le va gestiona pe durata mandatului preşedinţiei Consiliului UE.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa menţinerii unităţii statelor membre spre obţinerea unui consens, subliniind faptul că România va acţiona, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, pentru facilitarea unui acord politic privind bugetul Uniunii Europene după 2020’, se precizează în comunicat.

Şeful statului a susţinut că procesul de negociere trebuie să conducă la un buget al Uniunii ‘ambiţios, modern şi care să permită avansarea proiectului european şi să răspundă aşteptărilor tuturor cetăţenilor UE’.

De asemenea, el a evidenţiat necesitatea unui buget suficient, care să susţină în continuare finanţarea adecvată a politicilor care au condus la creştere şi dezvoltare.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creşterii convergenţei ca principală prioritate, cu menţinerea alocărilor substanţiale pentru politicile tradiţionale ale UE, care şi-au demonstrat valoarea adăugată şi beneficiile pentru statele membre. În acest sens, preşedintele României s-a pronunţat pentru finanţarea adecvată a Politicii de Coeziune în vederea reducerii decalajelor dintre statele membre şi regiuni, dar şi pentru reformarea acesteia pentru a răspunde cât mai bine nevoilor actuale ale statelor membre UE’, arată Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte finanţarea noilor priorităţi se arată că Uniunea Europeană trebuie echipată mai bine cu mijloace financiare care să permită un răspuns adecvat la noile provocări (securitate şi apărare, migraţie, cercetare), respectiv adaptarea la noile realităţi la nivel global, însă acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul politicilor şi fondurilor care au susţinut substanţial procesul de creştere şi de recuperare a decalajelor de dezvoltare în interiorul Uniunii.

Pe de altă parte, preşedintele Iohannis a subliniat că ţara noastră susţine propunerea Parlamentului European privind noua distribuţie a mandatelor în legislatura 2019 – 2024, prin care România recuperează mandatul pierdut în legislatura actuală, urmând ca delegaţia de europarlamentari români să fie compusă din 33 de membri.

‘Distribuţia propusă de Parlamentul European este obiectivă, echitabilă şi respectă principiul conform căruia niciun stat nu pierde locuri’, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, şefii de stat şi de guvern au agreat propunerea Parlamentului European privind noua distribuire a locurilor în perspectiva părăsirii Uniunii de către Marea Britanie.

În privinţa candidaţilor ‘cap de listă’ ai partidelor politice europene (Spitzenkandidaten), preşedintele Klaus Iohannis a arătat că experienţa din 2014 a fost una pozitivă şi ar trebui dezvoltată în continuare, subliniind că practica trebuie să respecte echilibrul inter-instituţional şi să stimuleze buna cooperare între instituţiile Uniunii Europene, pentru promovarea unei agende comune pro-europene, adaptată intereselor cetăţenilor.

Totodată, preşedintele Iohannis a exprimat sprijinul pentru desfăşurarea consultărilor cetăţeneşti, pentru creşterea gradului de conştientizare la nivelul cetăţenilor europeni asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană.

‘Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că pentru ţara noastră, în calitate de viitoare deţinătoare a preşedinţiei Consiliului UE, este importantă creşterea gradului de conştientizare la nivelul cetăţenilor europeni asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană’, se arată în comunicat.

În marja Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a avut, conform Administraţiei Prezidenţiale, o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, în care au fost abordate chestiuni legate de agenda europeană, cooperarea în domeniul securităţii şi Iniţiativa celor Trei Mari. (Agerpres/ FOTO ampress.ro)

Etichete:
Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG
Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 17:15

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”, după ce deputaţii au adoptat iniţiativa legislativă prin care este...

Anul 2026 va fi declarat „Anul Grigore Constantin Moisil”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 15:11

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor

Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România: 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara...

Salvați Copiii și Investimental lansează „Investiție în educație”, campania care propune mediului de business cea mai valoroasă investiție: educația copiilor
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline