Ascultă Radio România Iași Live

Fondul Bisericesc al Bucovinei pierde la ICCJ procesul prin care revendica 166.000 ha de pădure

Publicat de Andreea Drilea, 27 noiembrie 2014, 18:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondat recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei faţă de decizia Curţii de Apel Cluj care a respins, în urmă cu un an, retrocedarea a 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.

Instanţa supremă a judecat recursul formulat de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei (FBOB) şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor faţă de decizia din 13 noiembrie a Curţii de Apel Cluj, decizia instanţei supreme fiind irevocabilă.

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure.

Curtea de Apel Cluj a respins în noiembrie 2013 ca nefondat apelul FBOB împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei revendică peste 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, a fost suspendat la sfârşitul anului 2012, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru realizarea unei expertize solicitate de instanţă, probă care fusese cerută de Regia Naţională a Pădurilor (RNP).

Decizia de suspendare a procesului a fost atacată de Arhiepiscopie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis, în aprilie 2013, reluarea procesului la Curtea de Apel Cluj.

Tribunalul Suceava a admis, în martie 2007, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007, prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor, a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj Napoca.

În 7 aprilie 2006, Comisia judeţeană de fond funciar Suceava şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei privind restituirea unei suprafeţe de aproximativ 192.000 de hectare de pădure, motivând că nu face obiectul Legii 1/2000 a fondului funciar şi al Legii 247/2005 a proprietăţii.

Potrivit unei note prezentate în susţinerea motivării, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a avut, de la înfiinţare, doar drept de administrare asupra terenurilor forestiere, nu şi de proprietate, fiind o fundaţie înfiinţată de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, în primăvara anului trecut, la un post de televiziune, că soluţia pe care o susţine în cazul litigiului cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este ca pentru monumentele istorice ale Bisericii din Bucovina să fie alocate fonduri din veniturile Direcţiei Silvice Suceava de pe respectiva suprafaţă de pădure, soluţie respinsă însă de IPS Pimen Suceveanul.

„Există o singură soluţie pe care am discutat-o cu Arhiepiscopul Sucevei: ca din veniturile Regiei Pădurilor Suceava pe nişte terenuri care sunt în litigiu de mult timp, 110.000 de hectare, o parte importantă să rămână pentru susţinerea monumentelor istorice din Bucovina. Eu susţin această soluţie”, spunea premierul, care adăuga că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va fi cea care va gândi exact sistemul.

În replică, într-o scrisoare transmisă premierului, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor susţinea că în discuţia pe care a avut-o cu Victor Ponta nu s-a arătat de acord cu această soluţie: „Nu am acceptat această soluţie şi nici nu o voi accepta vreodată”.

În scrisoare se mai arăta că, potrivit Constituţiei, proprietatea privată este inviolabilă, garantată şi ocrotită în mod egal, iar legislaţia actuală a României obligă statul să retrocedeze proprietăţile confiscate de regimul comunist, iar aceeaşi obligaţie o cere şi CEDO.

Arhiepiscopul mai spunea că soluţia propusă de Victor Ponta sfidează legislaţia ţării, a CEDO şi legislaţia bisericească, susţinând că prin soluţia propusă de premier privind retrocedarea proprietăţii confiscate de regimul comunist, acesta îi reaminteşte de politicienii acelui regim, dar şi de legea secularizării averii bisericeşti din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Totodată, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor spunea că părinţii stareţi şi maicile stareţe de la mănăstirile-monumente istorice deţinătoare de valori de patrimoniu naţional, opt din aceste mănăstiri fiind înscrise în lista UNESCO, au declarat că numai prin retrocedarea bunurilor Fondului Bisericesc, terenuri forestiere, se poate asigura resursa sigură şi acoperitoare pentru întreţinerea monumentelor istorice, a valorilor de patrimoniu naţional din cuprinsul Arhiepiscopiei.

„Îngrijirea lor prin lucrări de conservare şi restaurare are un caracter permanent şi necesită mari cheltuieli. Pentru noi este imposibil, în situaţia de faţă, să acoperim cheltuielile necesare”, mai scria IPS Pimen.

Unităţile de cult din judeţul Suceava au primit, în anul 2004, în proprietate, potrivit Legii fondului funciar, câte 30 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, suprafaţa totală cu care Biserica Ortodoxă din Bucovina a fost pusă în posesie fiind de peste 15.000 de hectare.

Ulterior, în noiembrie 2004, printr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă de Guvern, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost împroprietărită cu 90.000 de hectare de pădure, dar legea de aprobarea a acestei ordonanţe a fost considerată neconstituţională de Curtea Constituţională.

Cererea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor privind acordarea, de către Guvern, Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a statutului de fundaţie de utilitate publică a fost respinsă în 2008, pe motiv că aceasta acţionează doar în numele unei persoane juridice, şi nu pentru realizarea unui interes public general. (mediafax.ro/FOTO terenagricol.wordpress.com)

Etichete:
Rămăşiţele lui Grigore Alexandru Ghica vor fi aduse din Franţa şi reînhumate la Iaşi pe 13 noiembrie
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 12:16

Rămăşiţele lui Grigore Alexandru Ghica vor fi aduse din Franţa şi reînhumate la Iaşi pe 13 noiembrie

Rămăşiţele pământeşti ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi readuse în ţară, din Franța, şi...

Rămăşiţele lui Grigore Alexandru Ghica vor fi aduse din Franţa şi reînhumate la Iaşi pe 13 noiembrie
Melisa, o fetiță de 12 ani din Iași, luptă cu o boală rară și are nevoie de ajutor pentru tratament
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 11:44

Melisa, o fetiță de 12 ani din Iași, luptă cu o boală rară și are nevoie de ajutor pentru tratament

Melisa Pântiru, o fetiță de 12 ani din Iași, se confruntă cu o boală rară care îi afectează grav sistemul imunitar. După numeroase...

Melisa, o fetiță de 12 ani din Iași, luptă cu o boală rară și are nevoie de ajutor pentru tratament
350 de poduri din județul Neamț, verificate de o comisie de specialitate
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 11:16

350 de poduri din județul Neamț, verificate de o comisie de specialitate

350 de poduri rutiere din județul Neamt au fost verificate de o comisie constituită prin ordin de prefect. Fiecare construcție a fost analizată...

350 de poduri din județul Neamț, verificate de o comisie de specialitate
Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 11:00

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)

Astăzi a început la Doha Second World Summit for Social Development (a doua ediție a Summitului Mondial pentru Dezvoltare Socială), cel mai...

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 10:32

Se plantează la Voinești, județul Iași! Georgiana Arsene, inginer silvic, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Se plantează la Voinești, județul Iași!   Vineri, 7 noiembrie, se plantează fapte bune la Voinești! Acțiunea face parte din proiectul...

Se plantează la Voinești, județul Iași! Georgiana Arsene, inginer silvic, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 10:15

Incubator Radio România Iași – „Aici Creștem Oameni de Radio” – ediția 2025 – 2026

Incubator Radio România Iași – „Aici Creștem Oameni de Radio” Incubatorul a revenit pentru ediția 2025 – 2026! Cei doi...

Incubator Radio România Iași – „Aici Creștem Oameni de Radio” – ediția 2025 – 2026
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 10:08

Bozankaya continuă livrările de vehicule către România într-un ritm accelerat

Bozankaya, producător de sisteme electrice de transport public, continuă livrările către România într-un ritm accelerat, în cadrul...

Bozankaya continuă livrările de vehicule către România într-un ritm accelerat
Prim plan luni, 3 noiembrie 2025, 08:01

TVR Iași aniversează astăzi 34 de ani de emisie

TVR Iași, postul regional al Societății Române de Televiziune, care emite în regiunea Moldovei, sărbătorește astăzi 34 de ani de emisie. TVR...

TVR Iași aniversează astăzi 34 de ani de emisie