Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Cercetările în dosarul Gigină s-au prelungit din cauză că s-a aşteptat declasificarea unor documente

Publicat de Andreea Drilea, 19 ianuarie 2018, 14:10 / actualizat: 19 ianuarie 2018, 15:28

Cercetările în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină s-au prelungit din cauză că s-a aşteptat declasificarea unor documente, dar şi pentru că părţile au cerut audierea unui număr foarte mare de persoane, potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES.

În comunicat se precizează că, după înregistrarea dosarului, au fost inculpate două persoane fizice şi o persoană juridică. Este vorba despre Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu.

‘S-a dispus şi efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident; s-a dispus şi efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului; au fost identificate şi audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceştia fiind propuşi de părţile din cauză); ca urmare a audierii unor martori, părţile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane’, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în dosar s-a cerut şi declasificarea de către cinci instituţii publice a unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu.

‘Declasificarea acestor documente s-a realizat, parţial, abia în decembrie 2017 şi în ianuarie 2018. În prezent, în cauză sunt în curs de desfăşurare acte de urmărire penală’, precizează DNA.

Familia poliţistului Bogdan Gigină a depus vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o acţiune prin care contestă durata prea mare a anchetei de la DNA. Prin această contestaţie, se solicită judecătorilor să dispună ca DNA să grăbească ancheta.

Instanţa a stabilit pentru 1 februarie primul termen al procesului, avocatul familiei victimei, Daniel Ionaşcu, declarând că a cerut stabilirea unui termen maximum de trei luni pentru finalizarea cercetărilor.

În decembrie 2016, DNA anunţa că a dispus efectuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, faţă de firma General MPM Impex SRL, faţă de Petre Mazilu, administrator al acesteia, şi faţă de Adrian Corcodel, şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Procurorii mai susţin că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.

(Agerpres/FOTO arhivă national.ro)

Etichete:
Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027
Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:01

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc astăzi la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 06:45

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an

Ministerul Finanţelor lansează săptămâna aceasta, pe 6 noiembrie, cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi neimpozabile de până...

Ministerul Finanţelor lansează cea de-a 11-a ediţie Fidelis din acest an
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:56

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025

Numărul românilor care s-au vaccinat antigripal până la finalul săptămânii trecute este cu mult mai mic față de aceeași perioadă a anului...

Vaccinarea antigripală, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă din 2025
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:35

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

La ceas aniversar, directorul general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Dincă, își dorește ca Radioul să își...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 08:24

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 07:55

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă

RADIO ROMÂNIA sărbătorește, astăzi, 98 de ani de emisie neîntreruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul: „Alo, alo, aici...

Radio România sărbătorește, pe 1 noiembrie, 98 de ani de emisie neîntreruptă