Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Emanoil Bocăneanu, fost prefect de Galaţi, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Publicat de Andreea Drilea, 24 noiembrie 2014, 14:04

Emanoil Cătălin Bocăneanu, fost prefect al judeţului Galaţi, a fost trimis luni în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, fostul preşedinte al clubului FCM Dunărea Galaţi, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi tentativă la înşelăciune.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al DNA, faptele de care sunt acuzaţi cei doi au fost săvârşite în cursul anului 2012.

‘În luna martie 2012, inculpatul Braşoveanu Auraş, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria Municipiului Galaţi, o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat. Aceasta, în scopul obţinerii, în mod ilegal, a finanţării, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat’, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Faptele săvârşite de Braşoveanu au făcut iniţial obiectul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Galaţi. Deşi avea cunoştinţă despre această situaţie, Emanoil Bocăneanu, în calitate de prefect, a acordat avizul de legalitate hotărârii Consiliului Local Galaţi din 5 aprilie 2012, prin care se aproba cererea de finanţare a FCM Dunărea Galaţi.

‘La data de 20.06.2012, dosarul respectiv a fost cerut de inculpatul Bocăneanu Emanoil-Cătălin, prin intermediul unui funcţionar al instituţiei pe care o conducea, de la I.P.J. Galaţi şi, la aceeaşi dată, a semnat o adresă către Primăria Municipiului Galaţi prin care această instituţie era înştiinţată de acordarea avizului de legalitate. Astfel, inculpatul Bocăneanu Emanoil-Cătălin a determinat vărsarea, în conturile FCM Dunărea Galaţi, a sumei totale de 970.000 de lei în perioada august-noiembrie 2012’, se mai arată în comunicatul DNA.

Fostul prefect mai este acuzat că, pentru a şterge urmele faptelor a sustras din evidenţele Instituţiei Prefectului Galaţi adresa emisă de instituţie către Serviciul de Investigare a Fraudelor şi adresa de răspuns emisă de IPJ Galaţi, precum şi procesul verbal privind predarea-primirea dosarului depus de FCM Dunărea Galaţi la Primăria Galaţi, pentru aprobarea cererii de finanţare a clubului sportiv.

Primăria Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 970.000 de lei, reprezentând finanţarea de la buget a activităţii sportive a FCM ‘Dunărea’ Galaţi, plus penalităţile până la data plăţii efective. În vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanţa procurorului din data de 7 octombrie 2014 s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra unei case de locuit şi a unui teren, precum şi asupra unui autoturism, bunuri aparţinând inculpatului Bocăneanu în indiviziune cu alte persoane.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Galaţi.

Emanoil Bocăneanu se află în arest preventiv din data de 7 octombrie. El a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 6 februarie 2014, într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupţie săvârşite în calitate de prefect al judeţului Galaţi. (Agerpres/FOTO rnews.ro)

Etichete:
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 15:19

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ

Curtea Constituţională a României a precizat miercuri că nu are competenţa de a cenzura sau reforma hotărârile judecătoreşti. Precizările...

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern şi ICCJ
(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 12:01

(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă

La Catedrala Mitropolitană din Iași a început, dimineață, îmbodobirea baldachinului în care vor fi așezate, spre închinare, raclele cu...

(AUDIO/FOTO/VIDEO) O explozie de culoare la Mitropolie: baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobit cu flori de toamnă
Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 09:27

Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani

Noul tronson va avea aproximativ 12 kilometri și jumătate și va porni din zona de legătură cu prima etapă a centurii și DN 28B, urmând să...

Au început lucrările la Etapa a II-a a Variantei de Ocolire Botoșani
FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:43

FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei

Fondul Monetar Internaţional avertizează că, în perioada următoare, scumpirile bruşte la alimente şi energie ar putea să devină mai...

FMI avertizează cu privire la posibilitatea scumpirilor bruşte ale alimentelor şi energiei
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:42

România traversează cea mai dificilă situaţie din ultimele decenii în privinţa capacităţii de a acoperi necesarul de electricitate

Ţara noastră trebuie să se pregătească de o iarnă şi de o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate, avertizează secretarul de...

România traversează cea mai dificilă situaţie din ultimele decenii în privinţa capacităţii de a acoperi necesarul de electricitate
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 08:35

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, a invitat partidele parlamentare la dialog pentru formarea majorităţii şi se pregăteşte să înceapă...

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 07:35

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional

Tinerii din Franţa anunţă pentru astăzi o nouă zi de protest naţional, nemulţumiţi de răspunsurile de până acum ale guvernului la cererile...

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional
Prim plan miercuri, 7 octombrie 2026, 07:22

(AUDIO) Moaștele Sfântului Cuvios Paisie, aduse astăzi la Catedrala Mitropolitană din Iași

Moaștele Sfântului Cuvios Paisie ajung astăzi la Iași, în ajunul debutului Marelui Pelerinaj de la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea...

(AUDIO) Moaștele Sfântului Cuvios Paisie, aduse astăzi la Catedrala Mitropolitană din Iași