Ascultă Radio România Iași Live

Starea de sănătate a celor doi militari răniți în urma accidentului aviatic din județul Sibiu, este relativ staţionară

Publicat de , 23 noiembrie 2014, 11:32 / actualizat: 23 noiembrie 2014, 13:55

Starea de sănătate a celor doi militari, care au supravieţuit accidentului aviatic de la Mălâncrav, internaţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri este staţionară, a declarat pentru AGEPRES, astăzi, directorul unităţii medicale, Cristian Niţescu.

‘Starea de sănătate este relativ staţionară, nu s-a schimbat mare lucru faţă de ieri. Nu aş putea să spun că este mai bine sau mai rău’, a spus medicul.

Potrivit acestuia, pacientul cu arsuri mai grave va fi operat în cursul zilei de luni, iar cel de-al doilea cel mai probabil va suferi în zilele următoare o intervenţie chirurgicală în care se vor pune grefe de piele.

‘Cel de-al doilea pacient va mai fi evaluat şi probabil că va suferi o intervenţie chirurgicală în zilele următoare, cu grefe de piele, în special la mâini’, a explicat dr. Niţescu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr.Adrian Stănculea, a precizat, sâmbătă, că cei doi militari au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului. ”Unul dintre ei are un traumatism facial şi 30% din arsură e de gradul 3. Al doilea are mai puţină arsură profundă şi o fractură de radius”, a spus Stănculea.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu.

Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu. (Agerpres/ FOTO mediafax.ro )

Etichete:
Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
Naţional joi, 5 februarie 2026, 11:36

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an

2026 a început cu o creștere generală a interesului candidaților pentru locurile de muncă disponibile în piață și cu un comportament concret...

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 13:00

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță

4 FEBRUARIE 2026 – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și...

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 12:30

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins ca...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:05

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţiei...

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:01

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu măsura adoptată de executiv potrivit căreia, de la 1 februarie, prima zi...

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:56

Programul „Tomata” continuă şi în 2026

Programul „Tomata” continuă şi anul acesta, iar legumicultorii se pot înscrie până pe data de 15 aprilie la Direcţiile agricole....

Programul „Tomata” continuă şi în 2026
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:55

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans pe 6 februarie, în contextul în care data obişnuită de plată, 8 februarie, este...

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional marți, 3 februarie 2026, 12:40

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate prin lansarea a şapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale şi materii prime critice,...

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate