CCR despre abuzul în serviciu: Dispozițiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg și în termeni vagi-(motivare)
Publicat de Andreea Drilea, 21 iunie 2017, 18:16
Curtea Constituţională a României (CCR) consideră că dispoziţiile penale în vigoare cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu ‘sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi’, potrivit motivării deciziei prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
‘Dispoziţiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii’, se arată în motivarea publicată miercuri pe site-ul CCR.
Conform sursei citate, o astfel de omisiune are relevanţă constituţională, deoarece afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o acuzaţie penală. În această situaţie, CCR consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, în funcţie de care să se aprecieze dacă este sau nu vorba de o infracţiune.
Curtea Constituţională precizează, totodată, că nu are competenţa de a remedia acest viciu normativ, întrucât ar intra în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat şi, astfel, şi-ar depăşi atribuţiile legale.
‘Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenţa sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii’, se arată în motivare.
De asemenea, CCR a reţinut că legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca un ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ‘ultima ratio’ în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală.
‘Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit (alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat), iar nu ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică. Mai mult, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual’, se mai menţionează în motivare.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, pe 6 iunie, excepţia privind articolul 297 alineatul l din Codul penal, referitor la ‘Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos (…)’ şi a considerat că nu este de competenţa Curţii să reglementeze pragul valoric al prejudiciului în cazul abuzului în serviciu.
‘Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ‘abuz în serviciu’. (…) Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanţa constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera de competenţă a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligaţia de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu’, informează un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos’ din cuprinsul acestora se înţelege ‘îndeplineşte prin încălcarea legii’.
‘Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos’, din cuprinsul acestora, nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înţelege la ce dispoziţii legale se raportează încălcarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu’, se arată în comunicat.
De asemenea, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, care prevede că ‘în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime’ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
‘În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea a reţinut că aceasta constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Prin urmare, incidenţa infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr.405 din 15 iunie 2016 şi prin prezenta decizie’, precizează CCR.
(Agerpres/FOTO arhivă infobraila.ro)
