Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar – 4 mai 2017

Fila de calendar – 4 mai 2017

Publicat de , 4 mai 2017, 08:59


Aniversări – Comemorări

– 1837: S-a născut Theodor Rosetti, jurist, publicist şi om politic; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru (1888-1889); guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895); s-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea”; membru de onoare al Academiei Române din 1891 (m. 1923) – 180 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5/17.V.1837

– 1891, 4/16: A murit omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (n. 1821)

– 1903: A murit chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1853)

– 1926: S-a născut Geta Brătescu, artist vizual; opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte

– 1928: S-a născut (la Lencăuţi/Hotin, azi în Ucraina) Leon Baconski, istoric, critic literar şi traducător; frate cu poetul A.[natol] E.[milian] Baconski

– 1940: S-a născut Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 2004)

– 1940: S-a născut Anton Cosma, critic şi istoric literar (m. 1991)

– 1943: S-a născut criticul muzical Daniela Caraman-Fotea, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; realizatoare de programe muzicale, şi iniţiatoare a unor cicluri de emisiuni în cadrul Redacţiei Muzicale a SRR

– 1955: S-a născut Mircea Tiberian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz

– 1959: S-a născut sculptorul şi profesorul Darie Dup, doctor în Arte Vizuale, personalitate de prim rang a artei românești

– 1964: S-a născut, în Republica Moldova, Vitalie Ciobanu, scriitor, eseist, critic literar şi publicist român

– 1974: A murit compozitorul Nicolae Oancea (n. 1893)

– 1976: S-a născut compozitorul şi interpretul Laurenţiu Duţă, component al trupei 3 Sud-Est, care s-a reunit oficial pe 28 februarie 2014

– 1977: A murit Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană (n. 1907) – 40 de ani

– 1980: A murit Vasile Răşcanu, medic şi fiziolog; cercetările sale au contribuit la creşterea prestigiului şcolii ieşene de fiziologie; bogată activitate de organizare sanitară; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

– 1981: A murit I.[osif] Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (n. 1896)

 

– 1655: S-a născut inventatorul italian Bartolomeo Cristofori, considerat creatorul pianului; în 1698 a realizat un prim “cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocănele), apoi, spre 1710, primul său pianoforte, din care și azi se mai păstrează un exemplar datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York (m. 1731)

– 1770: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Gérard, care, prin lirismul său, anunţa romantismul (m. 1837). NOTĂ: După unele surse data naşterii ar fi 12 martie 1770

– 1825: S-a născut Sir Thomas Henry Huxley, biolog britanic; adept convins al lui Darwin, a fost primul zoolog care a afirmat consecinţa aplicării darwinismului asupra antropogenezei (descendenţa omului din maimuţă) (m. 1895)

– 1874: S-a născut inginerul american Frank Conrad, specialist în radiofonie; un experiment al său din 1919, o transmisie radio, a ajutat compania Westinghouse din Pittsburgh să fondeze postul de radio KDKA, primul post de radio din istorie (m. 1941)

– 1907: S-a născut scriitorul francez Maxence Van Der Meersch; a primit, în anul 1936, Premiul Goncourt (m. 1951) – 110 ani

– 1924: S-a născut pianista rusă Tatiana Nikolaeva (m. 1993)

– 1928: S-a născut Maynard Ferguson, renumit trompetist de jazz originar din Canada, stabilit în SUA (m. 2006)

– 1928: S-a născut Mohamed Hosni Mubarak, general şi om politic egiptean; al patrulea preşedinte al Republicii Arabe Egipt; ca vicepreşedinte al Egiptului şi-a asumat preşedinţia ţării după asasinarea lui Anwar Sadat, la 14 octombrie 1981; la 11 februarie 2011, la 18 zile de la declanşarea revoluţiei egiptene (în ianuarie 2011), Mubarak a fost înlăturat de la conducere, puterea fiind preluată de armată; ulterior a fost judecat pentru acuzații de complicitate la crimă, fapte de corupţie şi abuz de putere şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă; în martie 2017, fostul președinte egiptean a fost eliberat din detenție

– 1942: S-a născut dirijorul şi pianistul mexican Enrique Bátiz – 75 de ani

– 1958: S-a născut graficianul Keith Haring, figură de referinţă a artei grafice moderniste americane şi internaţionale (m. 1990)

– 1972: A murit chimistul american Edward Calvin Kendall, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1950, alături de Tadeus Reichstein şi Philip S. Hench (n. 1886) – 45 de ani

– 1980: A murit Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedintele R.S.F. Iugoslavia în perioada 1945-1980 (n. 1892, în Croaţia)

– 2009: A murit actorul, regizorul, producătorul de televiziune şi autorul american Dom DeLuise (n. 1933)

– 2012: A murit muzicianul american Adam Yauch, membru fondator al grupului de hip-hop Beastie Boys, celebru pentru hituri precum „Fight for Your Right (To Party)” (n. 1964) – 5 ani

– 2013: A murit medicul şi chimistul belgian Christian René de Duve, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1974, alături de belgianul Albert Claude şi americanul (de origine română) George Emil Palade; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1917)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”