Trei Uriași ai ecranului…

Publicat de Nicolae Tomescu, 4 aprilie 2020, 20:45

Gregory Peck[1] (Eldered Gregory, ca nume la naștere) a fost unul dintre cei mai celebri actori americani de după cel de-Al Doilea Război Mondial. A reprezentat etica morală a marelui ecran[2]…

Părinții lui au divorțat atunci când Gregory Peck avea 6 ani. Nevoit să se mute la bunica lui, a lucrat ca șofer de camion înainte să urmeze cursurile de la Berkeley, unde a început să joace. Se mută New York, unde, deși a studiat medicina, s-a înscris, deopotrivă, la cursuri de actorie. În primii 5 ani ai carierei sale, a fost nominalizat de patru ori la premiile Oscar, drept cel mai bun actor; a câștigat mult râvnita statuetă în anul 1962, cu rolul Atticus Finch din filmul Să ucizi o pasăre cântătoare. Prestația sa artistică[3] a fost onorată și cu un Glob de Aur.

În afara faptului că a fost și producător de film, nu numai actor, Peck a avut o mare contribuție în industria filmului. A fost președinte fondator al Institutului de Film American (AFI), președinte al Academiei de Știință și Artă a Filmului[4]. În 1968, președintele Lyndon Johnson i-a înmânat Medalia Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din S.U.A. În anul 1991, a fost numit Comandor al Ordinului Artelor și Literelor…

Peck a jucat alături de cele mai mari staruri ale Hollywood-ului: Audrey Hepburn[5], Ava Gardner, Anthony Quinn…

*

Este cineva care nu a văzut The Old Man and the Sea (1958)? Probabil că da… Bazat pe opera literară a lui Ernest Hemingway, filmul se referă la povestea simplă și dramatică a unui bătrân pescar, care, deși părăsit de succes, se gândește la capturile de odinioară (introducând băiatul sărac în mitologia bogată a pescarilor). Într-o zi, când era pe mare, în cârligul bătrânului se agață cel mai mare pește pe care l-a văzut; începe o adevarată luptă, dar încercarea devine și mai dramatică deoarece intervin atacurile rechinilor (care au prins gustul sângelui)…

Spencer Tracy (5 aprilie 1900-10 iunie 1967) a mai interpretat roluri memorabile în: Up the river (1930), împreună cu Humphrey Bogart; 20,000 Years in Sing Sing (1932) cu Bette Davis; Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1941) cu Ingrid Bergman; Father of the Bride (1950), cu Elizabeth Taylor; Father‘s Little Dividend (1951), cu Joan Bennett; O lume nebună, nebună, nebună (1963), cu Jonathan Winters; Ghici cine vine la cină (1967) cu Katherine Hepburn…

*

Actrița americană de teatru, film și televiziune, Ruth Elizabeth Davis (cunoscută ca Bette Davis, 5 aprilie 1908-6 octombrie 1989), a fost laureată de două ori a Premiului Oscar[6].

Cunoscută pentru dorința sa de a nu interpreta caractere simpatice[7], a fost apreciată pentru performanțele actoricești[8], relevate într-o paletă foarte largă de genuri diferite: de la filme polițiste și filme istorice, ocazional comedii, până la dramele romantice (au consacrat-o inconfundabil). Evoluțiile sale timpurii au fost lipsite de succes. În 1937, dorind să se elibereze de tutela contractuală a studiourilor Warner Brothers, a intrat cu acest studio într-un conflict legal; pierderea procesului, larg mediatizat, care a fost de fapt o înfrângere aparentă, a marcat începutul perioadei cele mai fertile din viața artistică a actriței; până la sfârșitul anilor ‘40 ai secolului al XX-lea, Bette Davis a rămas una dintre actrițele americane de film cele mai apreciate, pentru stilul său actoricesc intens, profund și puternic. În ultimii ani ai vieții, umbriți de un cancer de sân care i-a fost fatal, a continuat să lucreze, jucând mai mult de o sută de roluri în film, televiziunje și teatru, dintre care foarte multe au rămas memorabile. În 1999, Davis a fost clasată pe locul al II-lea, după Katherine Hepburn, pe lista (realizată de Institutul American de Film) celor mai bune actrițe ale tuturor timpurilor.

***

Sursa: Internet Movie Database (IMDb), o bază de date pe Internet, cu informații despre filme, cineaști și jocuri video, cu pagini detaliate și structurate

[1] 5 aprilie 1916-12 iunie 2003…

[2] În 1942, s-a căsătorit pentru prima oară, a avut 3 băieți, dar a divorțat în 1954; în 1955, s-a căsătorit a doua oară, cu Veronique Passani, reporter parizian, cu care a avut un băiat și o fată, deveniți amândoi actori…

[3]Zăpezile de pe Kilimanjaro (1952), Vacanță la Roma (1953), Ultimul țărm (1959), Tunurile din Navarone (1961), Moby Dick (1998)…

[4] Între 1967-1970, fapt pentru care, mai târziu, academia i-a acordat premiul umanitar Jean Hersholt…

[5] A arătat simplitatea unui mare om și măreția unui om simplu (Audrey Hepburn, pentru care Peck a reprezentat cel mai mare actor al timpurilor noastre)…

[6] Interpretarea în Sclavia umană (1934) a fost puternic aclamată, iar când nu a fost nominalizată la premiile Oscar, câțiva oameni cu influență la Hollywood au pornit o campanie pentru a fi inclus numele acesteia. Academia a schimbat regulile pentru acel an, permițând astfel oricărei interpretări să fie votată. Cu toate că unii consideră evenimentele fiind o nominalizare pentru Davis, Academia nu o numește nominalizare oficială; 1935: Câștigat pentru Patima; 1938: Câștigat pentru Jezebel; 1939: Nominalizată pentru Victoria întunericului; 1940: Nominalizată pentru Taina ei; 1941: Nominalizată pentru Vulpile; 1942: Nominalizată pentru Dor nestins; 1944: Nominalizată pentru Mr. Skeffington; 1950: Nominalizată pentru Totul despre Eva; 1952: Nominalizată pentru The Star; 1962: Nominalizată pentru Ce s-a întâmplat cu Baby Jane? În 1962, Bette Davis a devenit prima persoană care a primit 10 nominalizări la premiile Oscar… Steven Spielberg a cumpărat Oscarurile lui Davis pentru Patima (1935) și Jezebel (1938) când au fost oferite la licitație, oferind pentru ele 207.500$, respectiv 578.000$, returnându-le AMPAS…

[7] Bette Davis însăși a recunoscut că relațiile sale personale au contat negativ de-a lungul carierei sale. A fost căsătorită de patru ori, fiind o dată văduvă și de trei ori divorțată, dar și-a crescut copiii singură…

[8] Davis a câștigat o reputație de perfecționistă, care putea fi adesea foarte combativă. Se cunosc numeroase cazuri de confruntări dintre ea și șefi ai studiourilor, colegi, regizori și producători. Stilul ei direct, maniera verbală și nelipsita țigaretă au contribuit masiv la imaginea personalității sale, fiind adesea imitată și satirizată…