Ascultă Radio România Iași Live

Elevii din învățământul profesional și tehnic pot beneficia de masă și cazare gratuită

Elevii din învățământul profesional și tehnic pot beneficia de masă și cazare gratuită

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 aprilie 2017, 18:30

Elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum trei ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare, au stabilit, luni, senatorii în ședința de plen prin adoptarea propunerii legislative pentru completarea art.12 din Legea nr.1/2011 a educației naționale.

Propunerea legislativă, inițiată în legislatura trecută de un grup de senatori PSD, a fost amendată în Comisia de învățământ a Senatului. Raportul Comisiei de învățământ a fost însușit de plen, Senatul fiind cameră decizională în acest caz.

Forma adoptată de Camera Deputaților stabilea că „elevii din învățământul profesional și tehnic beneficiază de masă și cazare gratuită”, dar senatorii au modificat textul actului normativ introducând sintagma „pot beneficia”.

În forma inițială a propunerii legislative se prevedea că „aceste cheltuieli cu cazarea și masa elevilor din învățământul profesional și tehnic se asigură din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație la propunerea Ministerului Educației și Cercetării Științifice”.

Plenul a fost de acord cu amendamentul Comisiei de învățământ, care prevede că „acoperirea cheltuielilor pentru cazarea și masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile județene prin decizii proprii”.

Secretarul de stat în Ministerul Educației Petru Andea a precizat că Guvernul susține această propunere legislativă în forma amendată de Comisie și a explicat că prin acest act normativ „autoritățile locale nu au obligația, ci dreptul să acorde din fonduri proprii o astfel de finanțare”.

„Prin această inițiativă legislativă se creează un cadru juridic necesar pentru autoritățile locale în așa fel să poată să finanțeze școlile locale cu precădere acolo unde au mare nevoie de formarea de profesioniști”, a explicat președintele Comisiei de învățâmânt din Senat, Ecaterina Andronescu.

Senatorul PSD Liliana Sbîrnea a adăugat că majoritatea celor care se îndreaptă către învățământul profesional provin din familii cu o situație precară și că prin acest act normativ s-a urmărit reducerea abandonului școlar.

Senatorul Dorin Bădulescu de la PMP a afirmat că prin actul normativ inițial se crea o obligativitate, iar prin amendare — „o posibilitate”.

„Lăsând la latitudinea administrației publice locale să finanțeze o astfel de activitate, tare mă tem că vom promova un proiect de lege care nu va avea finalitate. Dacă vrem cu adevărat să obținem rezultate în acest sens, trebuie instituită obligativitatea și prevăzută sursa de finanțare, partajat. Nu neapărat în sarcina autorităților publice locale, care și așa au foarte multe de plată. (…) Trebuie reanalizat proiectul și creată posibilitatea de creare a mesei și cazării gratuite pentru învățământul profesional, nu doar posibilitatea. Trebuie gândită foarte bine finanțarea”, a spus Dorin Bădulescu.

Senatorul Eugen Țapu Nazare a precizat că grupul PNL din care face parte susține acest proiect.

De asemenea, senatorul Cseke Atila a anunțat susținerea grupului UDMR pentru proiect.

Senatorul USR Mihai Goțiu consideră că „e vorba nu doar de posibilitate, ci și de responsabilitate din partea comunităților locale și/sau a consiliilor județene pentru a asigura masa și cazarea”.

Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat propunerea cu 91 de voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă. (Agerpres/ FOTO educatie.ro)

Etichete:
(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”

Comisia Europeană se pregătește să lanseze un program educațional, ca parte a răspunsului la declinul sever al performanțelor școlare,...

(AUDIO) Comisia Europeană pregătește măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Purtătorul de cuvânt al CE pe probleme de Educație, Eva Hrncirova: ”Rezultatele măsurate prin testul PISA 2025 sunt considerate de Executivul Comunitar extrem de îngrijorătoare”
Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:23

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR şi a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marţi...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv şi SRR a Sorinei Matei şi a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline

Majoritatea românilor, aproape 64%, consideră că este mai important ca partidele să ajungă cât mai repede la un acord pentru formarea unui...

Sondaj: Majoritatea românilor consideră importantă formarea unui guvern cu puteri depline
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului rus acuzat de tentativă la acte de diversiune
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:19

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului rus acuzat de tentativă la acte de diversiune

Serviciul Român de Informaţii a anunţat marți că a prevenit o operaţie de sabotaj coordonată de Federaţia Rusă pe teritoriul României....

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului rus acuzat de tentativă la acte de diversiune
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:00

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari, iniţiate de AUR şi USR, vor fi introduse pe ordinea de zi a comisiilor de...

Proiectele de lege privind reducerea numărului de parlamentari
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 05:56

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat de Senat

Senatul a decis marți, cu largă majoritate, 104 voturi pentru şi trei abţineri, eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu, pe care,...

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat de Senat
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 05:55

O dronă Shahed a violat spațiul aerian al României și Republicii Moldova

O dronă Shahed a violat marți spațiul aerian al României și Republicii Moldova – au comunicat autoritățile din cele două state....

O dronă Shahed a violat spațiul aerian al României și Republicii Moldova
Naţional marți, 8 septembrie 2026, 19:59

Nicușor Dan: Rezultatele studiului PISA 2025 reprezintă un semnal de alarmă major, care nu trebuie ignorat

Rezultatele studiului PISA 2025 reprezintă un semnal de alarmă major, care nu trebuie ignorat, iar perspectiva este îngrijorătoare, afirmă...

Nicușor Dan: Rezultatele studiului PISA 2025 reprezintă un semnal de alarmă major, care nu trebuie ignorat