Ascultă Radio România Iași Live

Donald Tusk a anunţat foaia de parcurs pentru începutul negocierilor pentru Brexit

Donald Tusk a anunţat foaia de parcurs pentru începutul negocierilor pentru Brexit

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 aprilie 2017, 06:16

Donald Tusk a anunţat astăzi în Malta foaia de parcurs pentru începutul negocierilor pentru Brexit.

Mai întâi, pregătirea liderilor europeni, pe 29 aprilie, şi, se pare, la începutul lui iunie, reprezentantul UE pentru negocierea Brexit şi echipa sa vor purcede propriu-zis la negocieri cu reprezentantul Marii Britanii şi echipa acestuia.

Europenii si-au făcut publice condiţiile pentru viitoarele negocieri pentru ieşirea Marii Britanii din Uniune, la două zile după ce premierul britanic a trimis Bruxelles-ului scrisoarea prin care a fost activat art. 50 din Tratatul Uniunii.

Principalele puncte ale acestor orientări, aşa cum au fost ele numite, sunt minimalizarea impactului Brexit asupra ceţătenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie, aproximativ 3 milioane, clarificarea incertitudinilor cu privire la frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, ca şi achitarea de către britanici a facturii ce decurge din ruperea înţelegerilor făcute în cadrul Uniunii.

„Va trebui să ne asigurăm că Marea Britanie îşi va onora toate angajamentele finaniare şi obligaţiile pe care şi le-a luat ca stat membru al UE. Aşa este corect faţă de toţi acei oameni, comunităţi, cercetători, fermieri, cărora noi, toţi cei 28 de membri le-am promis şi le datorăm aceşti bani” – a subliniat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în conferinţa ţinută în această dimineaţă în capitala Maltei, ţara care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii.

Donald Tusk a respins ideea unei negocieri paralele atât pe acordul de separare, cât şi pe viitoarele relaţii dintre europeni şi britanici, inclusiv relaţiile comerciale, fapt ce arată dificultatea negocierilor, dar şi fermitatea europenilor în această separare fără precedent în istoria UE.

„Atunci şi numai atunci când vom realiza suficiente progrese în negocierea acordului de separare vom putea discuta şi cadrul viitoarei noastre relaţii. Începerea de negocieri paralele pe toate chestiunile în acelaşi timp, aşa cum au sugerat unii în Marea Britanie, este exclusă„, a precizat preşedintele Consiliului European. Donald Tusk a anticipat că negocierile vor fi dificile, complexe şi uneori chiar conflictuale, dar a exclus ideea că Londra ar putea pune în balanţa securitatea pentru a obţine condiţii mai avantajoase în negocieri.

Preşedintele Consiliului European s-a declarat convins că partenerii britanici sunt înţelepţi şi sinceri şi că nu vor face din chestiunea securităţii un obiect de schimb în negocierile pentru Brexit. chiar astăzi, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, aflat la Bruxelles, la reuniunea ministerială a NATO, a declarat că Marea Britanie are un angajament pentru securitatea şi apărarea Europei şi că acesta este necondiţionat şi ca nu va face obiectul vreunei negocieri. Strategia europenilor pentru negocierile cu Londra va trebui aprobată de şefii de stat şi de guvern la reuniunea de la 29 aprilie, dar, după cum relatează Agenţia France Presse, citând un înalt responsabil european, unda verde pentru începerea concretă a negocierilor va fi dată de Uniunea Europeană la data de 22 mai. (Rador/ FOTO paginadepolitica.ro)

Etichete:
Cetăţeanul român rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria este în stare critică
Internaţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Cetăţeanul român rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria este în stare critică

UPDATE – Cetăţeanul român rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria este în stare critică, iar viaţa sa este în...

Cetăţeanul român rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria este în stare critică
Zi de doliu naţional în Bulgaria
Internaţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 07:22

Zi de doliu naţional în Bulgaria

Consiliul de Miniştri de la Sofia a adoptat o hotărâre prin care declară 11 noiembrie zi de doliu naţional, în memoria victimelor care şi-au...

Zi de doliu naţional în Bulgaria
Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei ar trebui aplicate unitar în toate ţările UE
Internaţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 06:34

Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei ar trebui aplicate unitar în toate ţările UE

Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei trebuie aplicate unitar în toate ţările Uniunii, pentru a avea un impact ridicat, este concluzia unui...

Sancţiunile comerciale împotriva Rusiei ar trebui aplicate unitar în toate ţările UE
MAE: Atenţionare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunţată o grevă generală
Internaţional marți, 10 noiembrie 2026, 06:01

MAE: Atenţionare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunţată o grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul...

MAE: Atenţionare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunţată o grevă generală
Internaţional luni, 9 noiembrie 2026, 11:45

Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

Tânărul atacator care a ucis şase persoane sâmbătă în centrul Cracoviei, într-un atac armat în masă fără precedent în Polonia, a murit...

Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Internaţional luni, 9 noiembrie 2026, 09:23

Guvernul francez va discuta cu sindicatele şi patronatele despre majorarea salariului minim pe economie

Guvernul francez lansează luni negocieri cu sindicatele şi patronatele privind majorarea salariului minim pe economie, iar ulterior va avea...

Guvernul francez va discuta cu sindicatele şi patronatele despre majorarea salariului minim pe economie
Internaţional luni, 9 noiembrie 2026, 06:24

Republica Moldova a inaugurat o nouă linie electrică ce o conectează cu România

Republica Moldova a anunţat duminică inaugurarea unei noi linii electrice care o conectează cu România şi care îi va diminua astfel şi mai...

Republica Moldova a inaugurat o nouă linie electrică ce o conectează cu România
Internaţional duminică, 8 noiembrie 2026, 11:10

Polonia a decretat două zile de doliu naţional după atacul din Cracovia

Polonia este în doliu naţional astăzi şi mâine, după atacul armat de ieri, în Piaţa centrală din Cracovia, comis de un radical de extremă...

Polonia a decretat două zile de doliu naţional după atacul din Cracovia