Ascultă Radio România Iași Live

Spania: Imigranți irakieni, descoperiți într-un camion frigorific condus de un român

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 martie 2017, 11:50

Polițiștii spanioli au descoperit opt irakieni, dintre care patru copii, ascunși într-un camion frigorific și l-au arestat pe șoferul român al vehiculului, care se îndrepta spre Marea Britanie, transmite AFP.

„După ce au primit un apel anonim, ieri (vineri) agenți ai Gărzii Civile au deschis un camion frigorific (…) și au descoperit în interior opt irakieni, perfect sănătoși”, a precizat pentru AFP Garda Civilă din provincia Teruel, în estul Spaniei.

În partea din spate a camionului, agenții au descoperit patru adulți și patru copii de 2, 5, 8 și 10 ani. Ei nu aveau asupra lor niciun document, însă ancheta a permis să se stabilească faptul că toți aveau naționalitate irakiană.

„Șoferul camionului, un cetățean român de 37 de ani, a fost arestat, sub acuzația de trafic de ființe umane”, a precizat Garda Civilă.

Camionul plecase din regiunea Murcia, în sudul Spaniei, și se îndrepta spre Marea Britanie. „Nu știm deocamdată cum au ajuns familiile irakiene până în Spania”, a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile.

Conform presei spaniole, luna trecută, o familie provenită din Irak a fost descoperită într-un camion frigorific, pe aceeași șosea, A23, și în aceeași provincie.

La 27 august 2015, descoperirea de către polițiștii austrieci care controlau un camion frigorific abandonat în apropiere de frontiera cu Ungaria a 71 de imigrați morți asfixiați a șocat Europa. Imigranții, care fugiseră de conflictele din Siria, Irak și Afganistan, fuseseră urcați în acel camion de traficanți în Ungaria. (Agerpres/ FOTO agerpres.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin