SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Mărțișorul, simbol al sosirii primăverii

Publicat de , 1 martie 2017, 08:20

În fiecare an, la 1 martie, românii celebrează sărbătoarea Mărțișorului, simbol al sosirii primăverii, al renașterii naturii și al revenirii la viață.

Mărțișorul este simbolizat printr-un un șnur bicolor, care este oferit la 1 martie, de ziua Babei Dochia, străvechi început de an agrar. De altfel, după unele tradiții, firul Mărțișorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Deși nu se cunoaște cu exactitate de când datează acest obicei, din străbuni se știe că prima zi a primăverii își are originea în credințele și practicile agrare din vechime. Generalizat astăzi la sate și la orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate în alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile. În trecut, mărțișorul se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor, fete și băieți deopotrivă.

După vechiul calendar roman, prima zi din an era 1 Martie, luna respectivă purtând numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii, potrivit site-ului traditii.ro. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială.

Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și de fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță, se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când primăvara arăta semne clare de biruință: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Mărțișorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriți sau era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Pe vremea dacilor, șnurul era alcătuit din alte două culori: alb și negru. O veche legendă spune că Dochia a împletit o funie din ață albă și neagră, pentru a putea, astfel, să țină socoteala zilelor și a nopților și să știe când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopțile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul înghețat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roșu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/. În prezent, șnurul mărțișorului este format dintr-un fir alb și un altul roșu, acesta din urmă simbolizând sângele și sacrificiul.

Șnurul era făcut de femei și era purtat fie la piept, fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărțișorul, ci și tinerii și adulții. Mai mult, era legat și la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Mai târziu, alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.

Astfel, tradiția Mărțișorului, inseparabilă de cea a Dochiei carpatice, vine să confirme existența acestui obicei pe meleagurile românești, încă din timpuri străvechi. El nu este, însă, întâlnit, numai în zonele locuite de români, ci și la aromâni, la bulgari, la macedoneni și la albanezi, având același rol simbolic de alungare a iernii și de întâmpinare a primăverii.(Agerpres/FOTO arhiva agerpres)