Ascultă Radio România Iași Live

Un tânăr român din Olanda pregăteşte refugiaţi în domeniul IT

Publicat de Andreea Drilea, 18 septembrie 2016, 07:26

Un tânăr român din Olanda îi ajută pe refugiaţi să îşi găsească un loc de muncă şi să se integreze în societatea în care au ajuns să trăiască. Teodor Cătăniciu, născut în Bucureşti, împreună cu alţi câţiva tineri ca el au pus pe picioare „Restart Network”. Printr-un program intensiv care durează trei luni, Teodor pregăteşte refugiaţi în domeniul IT şi îi pune în legătură cu firme care au nevoie de o astfel de forţă de muncă.

Reporter: Claudia Marcu – Cu Teodor m-am întâlnit cu puţin înainte de ceremonia de absolvire. 14 refugiaţi din ţări ca Siria şi Eritreea încheiau programul intensiv de trei luni sub îndrumarea lui Teodor şi a altora ca el. L-am întrebat ce îl motivează.

Teodor Cătăniciu: Europa are o problemă, o criză mare. Am văzut cum guvernele noastre încearcă să găsească soluţii care de multe ori sunt lente şi ineficiente. Ne-am gândit din perspectiva în care aceşti oameni or să trăiască în comunitatea noastră, nu în parlament sau în birourile parlamentarilor, noi trebuie să găsim soluţii, să-i ajutăm să devină membri activi şi foarte bine integraţi în comunitatea noastră.

Reporter: În ce constă acest program de pregătire? Ce faceţi pentru ei, de fapt?

Teodor Cătăniciu: Îi învăţăm practic fără nici un fel de background în IT să ajungă la nivelul în care pot să aibă un prim job în sectorul tehnologic, în special ca dezvoltatori web. Există resurse limitate de muncă în acest domeniu şi atunci este foarte uşor să îi integrăm sau este relativ facil faţă de alte industrii să le găsim locuri de muncă, ceea ce noi credem că este factorul major de integrare într-o comunitate, să ai un loc în care te duci în fiecare zi, într-un cadru social în care poţi să te dezvolţi şi să simţi că este benefic în acea comunitate.

Reporter: Cum vezi tu, din punctul tău de vedere, lucrul acesta cu refugiaţii?

Teodor Cătăniciu: Îmi place să spun că ei mă învaţă mai multe decât îi învăţ eu pe ei. Toţi suntem voluntari, îi ajutăm şi vedem cum îşi încep o viaţă nouă aici, în această ţară. Pentru mine genul ăsta de experienţă este unică şi practic merită tot efortul.

Reporter: Poţi să îmi dai un exemplu de ce ai învăţat de la ei, ce ţi-a rămas?

Teodor Cătăniciu: Este un fapt pe care l-am învăţat şi de la părinţii mei, în sensul că aceştia sunt oameni care au avut o viaţă ca noi, cu o carieră de succes, dar au pierdut totul şi întrebarea este ‘când ai pierdut totul, cu ce ai rămas?’ Rămâi cu ceea ce ştii, cu ceea ce ai învăţat şi cu ceea ce ştii să faci. Materialul se poate pierde în orice secundă.

Reporter: Întrerup puţin povestea lui Teodor Cătăniciu, pentru că vreau să auziţi ce spun studenţii lui. Omar a venit din Siria, în urmă cu doi ani. „Programul de pregătire a fost minunat, mai ales că la început aproape nimeni nu ştia mare lucru despre acest domeniu. În plus, a fost o experienţă socială deosebită. Au devenit o echipă, se ajută, se consultă. Acum au mai multe şanse să-şi găsească o slujbă”. Iseea, din Eritreea, este în Olanda din 2012 şi pentru el programul, deşi intens, a fost extraordinar. „Nu există nu se poate, mai ales când ai profesori foarte buni”. Moment potrivit să mă întorc la povestea lui Teodor, pe care l-am întrebat cine îi susţine în această aventură?

Teodor Cătăniciu: Ideea din spatele „Restart Network” a fost să creăm cel mai bun program de genul acesta din lume şi atunci ne-am dat seama că avem nevoie de oameni mult mai deştepţi decât suntem noi. Am început să întrebăm de la locul în care suntem aici, un centru anterprenorial, un incubator, până la primărie, până la companii mari, ca Facebook, IBM, Microsoft. Foarte mulţi au spus ‘da’. Am adus ingineri de la companiile astea, unii dintre ei zburând din alte ţări ca să vină în Olanda să predea. S-au pus cu toţii în spatele acestei misiuni şi încercăm împreună să realizăm ceva.

Reporter: Ai învăţat, să spun, de la olandezi acest ‘să lucrăm împreună’?

Teodor Cătăniciu: Asta este o poveste pe care n-am spus-o niciodată public, dar „Restart Network” trebuia să înceapă în România prima dată, în Bucureşti. Şi motivul principal pentru care nu am putut să-l începem în Bucureşti este că la momentul acela politica în România a fost să nu se accepte foarte mulţi imigranţi în ţară şi atunci nu am avut o masă suficientă de studenţi pe care am putut să-i învăţăm şi n-am avut nici acelaşi suport pe care l-am avut aici.

(Rador/FOTO https://www.instagram.com/teodorcataniciu/)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”