Ascultă Radio România Iași Live

A fost lansat programul ‘Spunem NU hepatitei în Moldova’

Publicat de Andreea Drilea, 14 octombrie 2014, 13:06

Programul naţional de educaţie şi prevenţie’Spunem NU hepatitei în Moldova’ a fost lansat, marţi la Vaslui. Organizat de Institutul Naţional ‘Matei Balş’ şi Spitalul de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ Iaşi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vaslui, programul îşi propune să identifice persoanele infectate cu virusul hepatic şi să le îndrume către clinicile de specialitate, dar să desfăşoare acţiuni de educaţie şi prevenţie cu privire la simptomele hepatitelor sau modurile de transmitere şi infectare.

Totodată, se are în vedere finanţarea în anul 2015 a unui număr cât mai mare de tratamente individuale moderne pentru tratarea hepatitei.

‘Ne aflăm într-un moment în care nu mai putem ignora răspândirea virusurilor hepatice la nivelul Moldovei. Hepatitele sunt printre problemele cele mai serioase cu care se confruntă sistemele de sănătate din întreaga lume şi din România, iar zona Moldovei este profund afectată. Hepatita este una din patologiile foarte grele, care urmăreşte pacientul pe tot parcursul vieţii. De acum, cu noile scheme terapeutice şi cu acţiunile de screening pe care le vom desfăşura, putem ajuta pacienţii să redevină persoane sănătoase şi să micşorăm semnificativ costurile suportate de sistemul de sănătate’, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţiose ‘Matei Balş’. Acesta le-a cerut autorităţilor locale şi reprezentanţilor sistemului de sănătate din Vaslui să se implice pentru ca proiectul să se bucure de succes.

La rândul său, prof . dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ din Iaşi, a subliniat necesitatea implicării factorilor de răspundere de la nivel local. ‘Suntem în faţa unui fenomen de tip ‘iceberg’, pentru că mulţi dintre pacienţii infectaţi nu ştiu că au această boală. De aceea, am chemat alături de noi reprezentanţii autorităţilor locale, pentru ca împreună să putem face educaţia pentru testare şi screening, dar şi pentru susţinerea acţiunilor de prevenţie’, a declarat prof.dr. Carmen Dorobăţ.

Anul acesta, în judeţul Vaslui au fost descoperite două cazuri noi de hepatită B, ambele din mediul rural. În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui sunt înregistraţi 12.427 de pacienţi care suferă de hepatită cronică alcoolică, hepatită cronică persistentă, ciroză hepatică, infecţii cu virus C şi B şi alte tipuri de hepatite active.

‘În judeţul Vaslui, avem 139 de paturi în secţiile de boli infecţioase ale spitalelor, în care sunt trataţi pacienţii cu astfel de afecţiuni. Din 2010, au fost luaţi în evidenţe 12 cazuri noi de hepatită C şi mai puţine de tip B, însă este necesar un program pentru depistarea acestor cazuri’, a declarat Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.

Programul ‘Spunem NU hepatitei în Moldova’ va continua şi în celelalte judeţe ale Moldovei cu organizarea grupurilor de lucru şi întâlniri cu membrii administraţiilor publice pentu obţinerea susţinerii acestora pentru acţiunile de prevenţie şi educaţie. În cadrul programului va deveni funcţional şi un hot-line de informare telefonică, pagini de informare electronică şi vor fi organizate sesiuni de training pentru medici de familie şi acţiuni de screening pentru depistarea infecţiilor cu virusul hepatitei C.

La nivelul judeţului Vaslui au fost confirmate două focare de hepatită virală de tip A, în localităţile Păltiniş şi Doagele. Cel puţin zece cazuri de hepatită A au fost înregistrate şi în municipiul Vaslui, însă autorităţile sanitare susţin că în acest caz nu poate fi vorba despre un focar. (Agerpres/FOTO televiziunea-medicala.ro)

Etichete:
(AUDIO) Opt elevi ieșeni de nota 10, recompensați în cadrul evenimentului „Invitați de nota 10 – Olimpicii României”
Regional duminică, 20 septembrie 2026, 10:17

(AUDIO) Opt elevi ieșeni de nota 10, recompensați în cadrul evenimentului „Invitați de nota 10 – Olimpicii României”

Opt dintre cei mai performanți elevi ieșeni au fost recompensați, astăzi, în cadrul evenimentului „Invitați de nota 10 – Olimpicii...

(AUDIO) Opt elevi ieșeni de nota 10, recompensați în cadrul evenimentului „Invitați de nota 10 – Olimpicii României”
(AUDIO) Au început pregătirile pentru Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Regional duminică, 20 septembrie 2026, 10:01

(AUDIO) Au început pregătirile pentru Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Au început pregătirile pentru Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care va aduce, la Iași, ca în fiecare an, sute de mii de credincioși....

(AUDIO) Au început pregătirile pentru Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Neamț: Accident pe DN15C. O autocisternă încărcată cu propan a ieșit de pe carosabil
Regional duminică, 20 septembrie 2026, 09:54

Neamț: Accident pe DN15C. O autocisternă încărcată cu propan a ieșit de pe carosabil

O autocisternă încărcată cu propan a ieșit de pe carosabil pe DN15C.  Aseară, în jurul orei 20:50, prin apel la 112 a fost anunțat...

Neamț: Accident pe DN15C. O autocisternă încărcată cu propan a ieșit de pe carosabil
(AUDIO) Consiliul Județean Iași a reactualizat Strategia de Dezvoltare a Județului
Regional duminică, 20 septembrie 2026, 08:41

(AUDIO) Consiliul Județean Iași a reactualizat Strategia de Dezvoltare a Județului

Președintele forului, Costel Alexe, a precizat că au fost făcute mai multe modificări, dar cele mai importante fac trimitere la comunele...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași a reactualizat Strategia de Dezvoltare a Județului
Regional duminică, 20 septembrie 2026, 08:20

(AUDIO) Medicii ieșeni au prelevat ficatul și rinichii fostului boxer Viorel Oarză, găsit împușcat în pădure

Medicii din Iași au efectuat, ieri, intervențiile de prelevare de organe de la  Viorel Oarză, fost boxer și personaj cunoscut în lumea...

(AUDIO) Medicii ieșeni au prelevat ficatul și rinichii fostului boxer Viorel Oarză, găsit împușcat în pădure
Regional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:06

(AUDIO) Iași: 70 de ani de Operă la Iași, sărbătoriți printr-un spectacol grandios: „Magia serii în sunet și lumină”

Opera Națională Română din Iași marchează, diseară, de la ora 20:00, debutul unei noi stagiuni. Managerul instituției, Andrei Fermeșanu, a...

(AUDIO) Iași: 70 de ani de Operă la Iași, sărbătoriți printr-un spectacol grandios: „Magia serii în sunet și lumină”
Regional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:08

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni este avertizată în legătură cu prezenţa unui urs, care a fost semnalată în mai multe rânduri în...

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs
Regional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:50

(AUDIO) Fostul boxer ieșean Viorel Oarza, deconectat de la aparate. Familia și-a dat acordul pentru prelevarea de organe

Medicii ieșeni urmează să preleveze organele interlopului Viorel Oarză care a fost găsit împușcat în cap într-o zonă împădurită aflată...

(AUDIO) Fostul boxer ieșean Viorel Oarza, deconectat de la aparate. Familia și-a dat acordul pentru prelevarea de organe