Ascultă Radio România Iași Live

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza…

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza…

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 mai 2019, 22:03

Când apari, señorita, în parc pe-nserat

Curg în juru-ți petale de crin.

Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat,

Și ai trupul de șarpe felin.

Gura ta e-un poem de nebune dorinți,

Sânii tăi un tezaur sublim.

Ești un demon din vis, care tulburi și minți,

Dar ai zâmbetul de heruvim.

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,

Cine te-a iubit?

Câți au plâns nebuni pentru tine,

Și câți au murit?

Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza,

Să mă-mbete mereu.

De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor și eu!

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,

Cine te-a iubit?

Câți au plâns nebuni pentru tine,

Și câți au murit?

Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza,

Să mă-mbete mereu.

De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor și eu!

 

Puțini sunt cei care nu știu versurile în limba română ale celebrei melodii Zaraza, cântată de Cristian Vasile[1].

Zaraza este titlul unui tango compus de Benjamin Tagle Lara[2]. Pe versurile lui Ion Pribeagu, în interpretarea lui Cristian Vasile, a devenit una dintre cele mai populare partituri (asociată romanțelor) ale muzicii urbane românești din anii interbelici.

Povestea fascinează. Narațiunea cuprinde, cu siguranță, fapte posibile sau reale. Din păcate, nu voi relata întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basmul nu și-a potrivit pașii cu Cristian Vasile…

Se spune că Zaraza[3] i-a fost iubită. Cei doi s-ar fi îndrăgostit într-o seară, după un recital susținut de Cristian Vasile. S-ar fi întâmplat în anul 1944, Bucureștiul altor vremuri[4]. Iubirea celor doi l-ar fi făcut pe Cristian Vasile să creeze piese din ce în ce mai pline de conținut, de încărcătură emoțională. Toate acestea în detrimentul marelui sau rival, Zavaidoc. În umbra lui Cristian Vasile, dar și a Zarazei, Zavaidoc avea legături cu tâlharii de la Bariera Vergului, îndeosebi cu un anume Borilă; i-a pus gând rău lui Cristian Vasile, vorbind cu omul fără căpătâi să îl ucidă pe artist; Borilă a refuzat, pe motiv că îndrăgește muzica; într-un asemenea context ar fi prins contur ideea criminală de a scăpa de Zaraza.

În cartea De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu istorisește: „A doua zi după Sfântul Dumitru, Zaraza ieși, după obicei, pe-nserate, să-i ia tutun iubitului ei de la chioșcul din colț. Peste Calea Victoriei, în dreptul clădirii Casei de economii, se lăsase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dâmboviței, unde i se șterseră urmele. O găsiră în zori, cu rochia muiată în sânge, și cântărețul, care deja răscolise orașul toată noaptea, după ea, fu imediat anunțat. La comisariat, povestea mai târziu polițistul de gardă din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie în ochi. Când îi dădură drumul, se duse țintă în prima cârciumă și bău până nu mai știu de el. Timp de câțiva ani mai apoi li se arăta mușteriilor locul de unde cântărețul mușcase din masă…” Moartea Zarazei l-ar fi distrus pe Cristian Vasile. Zbătându-se între nebunie și așa-numita normalitate, Cristian Vasile ar fi furat urna funerară în care se afla cenușa Zarazei. Timp de patru luni, după cum ar fi povestit chiar el, a mâncat din cenușă; a încercat să se sinucidă turnându-și pe gât terebentină. N-a reușit, dar și-ar fi pierdut vocea și a dispărut din viața muzicală. În 1959, un bătrânel, cu aspect de boschetar, trăgea cortina teatrului din Piatra-Neamț și ar fi spus această poveste. Era însuși Cristian Vasile, ascuns în uitare…

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]PLACE_LINK_HERE[/youtube]

 

[1] S-a născut la 8 mai 1908. Cântărețul român (lăutar, cum îi spune Cărtărescu), stea căzătoare a perioadei interbelice, a murit în 1974…

[2] Uruguayanul Benjamin Tagle Lara (1892-1932) a compus melodia în 1929 și a fost premiat în același an, cu locul II, la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional – de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo, în interpretarea orchestrei Francisco Canaro. Sofia Bozan îl cântă un an mai târziu, la Paris. A fost înregistrat de Jose Razzano, cu acompaniament de pian și chitară (aprilie 1929), de Ignacio Corsini cu chitare (mai 1929), de Francisco Canaro cu Charlo (1929) și de Rodolfo Alberto Biaggi cu vocea lui Jorge Ortiz (martie 1941). În Polonia (1939), Wiera Gran (voce) și Albert Harris înregistrează Zaraza, la rândul lor,  sub titlul Gdy ghitara gra pioseknę („Când chitara cântă un cântec”). În România anului 1931 au existat două interpretări ale tangoului lui Tagle Lara, înregistrate pe disc…

[3] Zaraza vine de la Zarada, nume țigănesc tradițional, care se traduce prin… Minunată. Despre Zaraza se vorbeşte ca fiind o frumuseţe dumnezeiască, cu buze senzuale, părul lung, brunet, uns din plin cu ulei de nuci. Considerată una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris, avea trecere doar la cei mai sofisticaţi boieri ai vremii. Fiecare apariţie emana un exotism special. Obişnuia să poarte o rochie verde praz, cercei baroc şi pantofi împodobiţi cu ştrasuri care o făceau să nu treacă neobservată, spun cei care au studiat istoria vremii…

[4] Povestea de dragoste dintre cei doi începe exact ca un tango, uşor şi cu accente tragice, în localul „Vulpea roşie”, de pe Lipscani, unde muzicianul era rezident – povesteşte Mircea Cărtărescu în cartea sa, De ce iubim femeileLăutarul nu-şi poate dezlipi ochii de pe ea, impresionat de apariţia frumoasei ţigăncuşe, atunci când intră, într-una din seri, însoţită la braţ de un aristocrat care ocupă o masă în dreptul scenei pe care interpreta Cristian Vasile. Furat definitiv de frumuseţea ei, nu poate continua tot recitalul şi se refugiază într-un local vecin. Nu avea să ştie că sentimentele erau reciproce. Zaraza se îndrăgostise şi ea, la prima vedere, de lăutar. „Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”, scrie Cărtărescu…

Nicolae Tomescu

Redactor-șef Radio Iași

Etichete:
Colegiul Medicilor a fost sesizat după ce un medic a pus problemele de sarcină pe seama conceperii în perioada de post
Prim plan vineri, 1 mai 2026, 08:58

Colegiul Medicilor a fost sesizat după ce un medic a pus problemele de sarcină pe seama conceperii în perioada de post

Colegiul Medicilor din România (CMR) a fost sesizat în legătură cu declaraţiile publice formulate de un medic din specialitatea...

Colegiul Medicilor a fost sesizat după ce un medic a pus problemele de sarcină pe seama conceperii în perioada de post
(AUDIO) Urgențele medicale din Iași, asigurate non-stop în minivacanța de 1 Mai
Prim plan vineri, 1 mai 2026, 08:43

(AUDIO) Urgențele medicale din Iași, asigurate non-stop în minivacanța de 1 Mai

Ieșenii care au nevoie de asistență medicală în această minivacanță de 1 Mai pot apela la mai multe unități sanitare din județ care...

(AUDIO) Urgențele medicale din Iași, asigurate non-stop în minivacanța de 1 Mai
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Prim plan vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 18:15

(AUDIO) Manifestările de 1 Mai de la Iași, organizate de sindicatul Companiei de Transport Public

Manifestările dedicate Zilei Internaționale a Muncii din acest an, la Iași, nu vor mai fi organizate de Primăria municipiului, a anunțat edilul...

(AUDIO) Manifestările de 1 Mai de la Iași, organizate de sindicatul Companiei de Transport Public
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:49

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare. Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrucât...

Judeţul Bacău intră în stare de alertă în salubrizare
Prim plan joi, 30 aprilie 2026, 17:38

(AUDIO) Florin Bucșă este noul subprefect al județului Iași

Florin Bucșă a fost numit, începând de astăzi, subprefect al județului Iași. Acesta este președinte al organizației USR Pașcani și...

(AUDIO) Florin Bucșă este noul subprefect al județului Iași