Sfânta Cuvioasa Parascheva

Publicat de Nicolae Tomescu, 13 octombrie 2016, 18:14

„Fără sfinţii din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dăinui.” (Părintele Stăniloaie)

Sfinţii sunt importanţi prin ceea ce transmit – Biserica vie, în spiritualitatea ei, în forţa sa spirituală, în exemplu. Destui îi venerează întrucât sunt plini de Dumnezeu. Oameni care au atins culmile cele mai înalte ale îndumnezeirii, se interesează de uman aşa cum sunt cuprinşi de Cristos; sunt împreună cu Cristos aşa cum apar îngerii; dacă aceştia au un mare interes pentru mântuirea noastră, sfinţii, care sunt şi oameni, o fac/au făcut-o cu atât mai mult…

*

Sfânta Parascheva s-ar fi născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara.

Se spune că, la 10 ani, Cuvioasa ar fi auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34)/într-o biserică din Epivata ar fi fost călăuzită de cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie” (Matei 19, 21).

După o vreme, se retrage în pustie. Se îndreaptă către ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. A plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece partea ultimă a vieţii; după ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.

Din puţinele informaţii, aflăm[1] că, într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se (re)întoarcă în locurile părinteşti. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, ca acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Sfânta a fost îngropată ca o străină, iar moaştele descoperite atunci când unor creştini li s-ar fi arătat în vis (le-ar fi zis să-i dezgroape osemintele pământeşti); de atunci, moaştele sfintei au fost puse la loc de cinste în diferite biserici şi catedrale; în clipa de faţă, sunt ocrotite de Catedrala Mitropolitană din Iaşi[2]

  [1] Câteva poveşti, transformate în tradiţii şi obiceiuri, pot să reţină atenţia la 14 octombrie:

În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca fiind „mare la trup şi urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi – Sfânta Vineri.

În 14 octombrie nu se mănâncă de dulce, nu se lucrează şi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. La ţară, bătrânii nu făceau nici focul în sobă, pentru a nu atrage nenorociri asupra casei lor.

Se spune că fetele care cos şi care spală în ziua Sfintei Parascheva vor rămâne nemăritate.

Cu toate că este o zi în care se ţine post, fructele închise la culoare şi pepenele roşu nu se consumă, pentru că amintesc de sacrificiul martiric.

Tot în această zi, pot fi prezise fenomene meteo. Se spune: dacă este o zi frumoasă sau mohorâtă, la fel vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Ciobanii anticipează starea vremii în funcţie de mioarele lor (dacă acestea stau adunate una lângă cealaltă, este semn că va urma o iarnă grea).

Cuvioasa Parascheva, „luminătoarea casnică a Moldovei”, este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei – protejează femeile căsătorite, pe care le ajută la naştere, căsătoreşte fetele şi poartă de grijă animalelor sălbatice.

Imaginaţia populară nu cunoaşte limite atunci când vine vorba de Sfânta Parascheva… Se credea că aceasta umblă îmbrăcată în alb sau, negru şi locuieşte în munţi, în păduri sau în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă; la curţile ei, un căţel de pază cu trup de fier şi dinţi de oţel, numit în mituri Leica-Boldeica.

[2]  Au fost aduse, la Iaşi, pe 13 iunie 1641, ca semn de recunoştinţă pentru domnitorul Vasile Lupu (1634-1653); acesta plătise Patriarhiei Ecumenice birurile impuse de turci. Racla cu sfintele sale moaşte a fost transportată, cu o corabie, până la Galaţi, iar de aici au fost aduse, la Iaşi, într-un car cu boi, înconjurat de clerici şi credincioşi. Moaştele au fost aşezate în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”; din 1889, sunt în Catedrala Mitropolitană.

Începand cu anii ’90, în apropierea zilei de 14 octombrie au mai ajuns în capitala Moldovei moaştele mai multor sfinţi ai Ortodoxiei. În 1996 – moaştele Sfântului Andrei; în anul 2000, moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; în anul 2001, Brâul Maicii Domnului; în 2002, moaştele Sfântului Ioan Casian; în 2003, moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie; în 2004, un fragment din Sfânta Cruce; în anul 2005, moaştele Sfântului Pavel; în 2006, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul; în anul 2007, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur; în 2008, moaştele Sfântului Ierarh Nifon; în anul 2009, moaştele Sfântului Vasile cel Mare; în 2010, moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul; în anul 2011, moaştele Sfântului Mucenic Policarp; în anul 2012, o parte din moaştele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos, în anul 2013, moaştele Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat; în 2014, moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu; dacă, în 2015, au fost aduse moaştele Sfintei Maria Magdalena, pelerinii din 2016 se pot închina, deopotrivă, la moaştele Sfântului Neofit Zăvorâtul.