Igor Dodon, Președintele Mancurt

Publicat de Nicolae Tomescu, 9 mai 2017, 12:48

Mankurt… Termenul este regăsit în miturile popoarelor și răspândit în timpurile moderne[1] prin romanul filozofic O zi mai lungă decât veacul (И дольше века длится день) al lui Cinghiz Aitmatov…

Despre soarta celor care își uită trecutul și sunt total dependenți de stăpânul lor? Legenda turcică, amintită în romanul invocat, descrie o tortură sălbatică, prin care un prizonier este făcut să uite aproape totul, cu excepția câtorva deprinderi de bază, să devină un sclav perfect al stăpânului său. Astfel, capul proaspăt ras al prizonierului era acoperită cu o „bonetă” făcută din piele proaspăt jupuită de pe picioarele unei cămile. Sclavului i se legau mâinile, iar gâtul îi era prins într-un „jug” de lemn, pentru a-l împiedica să-și elibereze capul. Prizonierul era lăsat în deșert, timp de câteva zile. La suferința provocată de sete se adăuga durerea provocată de „boneta”, care se uscase și apăsa calota craniană, de firele de păr care creșteau și nu puteau străpunge pielea de cămilă, dar care, în schimb, penetrau scalpul. Îndepărtarea completă a „bonetei” provoca noi suferințe și lăsau cicatrice care aveau să marcheze toată viața sclavului. Suferințele cumplite îndurate în timpul torturii îl făceau să-și uite trecutul, până și propriul nume (așa cum avea să se întâmple cu Joleman, eroul lui Aitmatov; regăsit de mama sa, Nayman-Ana, nu numai că nu a recunoscut-o, dar a și ucis-o la ordinul stăpânului său)…

*

Nu știu ce a îndurat Igor Dodon… Mintea domniei sale pare torturată, mai curând, de pretențiile „conducătorului ales” (prin lipsa reacţiei inteligente și ferme, prin rânjet afișat hoţește şi manipulator, prin golul interior creat de propaganda imperialistă rusă – al cărui singur scop privește mânarea turmele mari şi grase în stepele fără conştiință).

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=yAEOAnP7Z9g&feature=youtu.be[/youtube]

Președintele Republicii Moldova nu extinde sensul sclavului kirghiz al lui Aitmatov[2], dar mancurtizarea lui mărșăluiește nestingherită. Din păcate, văduviți de viziunea istorică, oamenilor li se oferă doar „discursuri” ticluite, denaturate, plimbate arbitrar prin puțul gândirii; din educație și cercetare sunt izgonite tradiția și specificul național; limba română se vrea a fi siluită de „moldoveneasca” fără legătură cu vreun „trecut legendar”, dar „capabilă” de cele mai mari inepții.

Manifestațiile, puse la cale cu începere din 1 mai, au coborât și coboară în cele mai negre și inimaginabile spații larvare.

Să fie lumea de peste Prut atât de schimbată și de ostilă adevărului? A uitat versurile lui Grigore Vieru, care cunoștea mai bine decât mine tertipurile folosite pentru extirparea memoriei? Acceptă, de bună voie, să facă parte din „orchestra dirijorului” Putin/via Dodon? Sfârșește oare o entitate care își uită etnia (nu mă refer la ruși sau la rusofoni), sub dictatură[3], prin a fi înrobită total și îndobitocită?

[1] Cuvântul a devenit foarte popular în țările fostei U.R.S.S. (îndeosebi în Tatarstan, Bașkortostan, republicile post-sovietice din Asia Centrală) ca o porecla rușinoasă a persoanelor care au pierdut legătura cu rădăcinile lor naționale și cultura poporului din care fac parte…

[2] De la omul orwellian, la care jinduiesc toate regimurile totalitare, către individul înrobit, îndobitocit al societății „libere” „deschise”. „Sclavul fericit, „consumatorul mulțumit” al postmodernitatii globalizant-consumiste sunt oare altceva decat mancurți contemporani? Li   s-a spălat creierul, dar nu prin tortură, ci prin televiziune, prin promovarea plăcerii ca unic scop al vieții. Banul, noul stăpân în fata căruia se prosternează, nu mai are chip, se exprimă doar valoric, în raporturi de schimb, aproape că nu mai are nici materialitate, a devenit, în mare parte, virtual, produs, primit și platit cu mijloace electronice, dar dictează în tot și în toate…

[3] Orice dictatură… o includ și pe cea a mediocrității absolute, întruchipate de președintele Republicii Moldova…