Ministrul muncii Florin Manole: Pensiile românilor vor creşte de la începutul anului viitor
Publicat de Gabriela Rotaru, 5 noiembrie 2026, 11:09
Pensiile românilor vor creşte de la începutul anului viitor, urmând ca în perioada următoare să se stabilească exact procentul cu care acestea se vor majora, a declarat la Radio România Actualităţi, ministrul muncii Florin Manole.
El a adăugat că este necesar ca pensiile să fie mărite şi există bani pentru acest lucru.
Florin Manole: Asta se va întâmpla. Spectrul public este de acord. N-am auzit până acum nicio voce publică să spună să nu crească pensiile în anul viitor. Rămâne însă o discuţie despre procent de fapt. Eu voi respecta legea, voi aplica formula care ţine de inflaţie şi salariul mediu, şi atunci voi înainta colegilor mei de la finanţe şi primului ministru propunerea legală.
Florin Manole a mai spus, la Apelul Matinal de la RRA, că discuţiile privind o eventuală majorare a salariului minim vor continua, iar în cursul acestei luni va fi convocat Consiliul Naţional Triparit, unde se vor discuta toate propunerile făcute până în prezent de sindicate şi patronate.
Florin Manole: Există mai multe propuneri, inclusiv referitoare la fiscalitate, la scăderea taxării pe muncă, la trecere contribuţiei de la angajat la angajator. Toată această diversitate de propuneri arată că toate părţile caută soluţii şi că nu există sau nu pare să existe în acest moment un blocaj sau un impas. Ce va ieşi din negocieri cu atâtea sindicate puternice la masă şi cu atâtea patronate, n-aş putea să anticipez, dar e o procedură corectă, legală şi trebuie să ţinem şi de drepturile oamenilor de a avea un trai decent după o lună de muncă.
Discuţiile cu partenerii sociali despre noua lege a salarizării din sectorul bugetar vor începe de anul viitor, prioritatea fiind acum bugetul de stat pentru anul 2027, a mai declarat ministrul muncii.