Ferma animalelor ≠ situația politică din România; 1984 ≠ 2017… Sigur? Altă întrebare…

Publicat de Nicolae Tomescu, 2 februarie 2017, 12:52

În cazul lui George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair), născut în 25 iunie 1903/India – decedat la 21 ianuarie 1950/Londra), scriitor englez, comentator BBC, editorialist și reporter, care a luptat ca voluntar în Războiul Civil din Spania (de partea comuniștilor), eseurile și critica literară sunt eclipsate de două faimoase romane-satiră: Ferma Animalelor și O mie nouă sute optzeci și patru.

Ce se întâmplă când porcii ajung la putere?

Parabola, despre corupţie, trădare, începuturile comunismului în Rusia post-revoluționară, și-a găsit o iulstrare cinematografică (personajele și decorurile sunt desenate), de aici percepția ușor volatilă despre revolta animalelor împotriva oamenilor care le tratează cu cruzime; după ce devin stăpâne pe domeniu şi pe propria soartă, porcul Napoleon – conducătorul revoluţiei – prinde gustul puterii şi începe să-şi chinuie foştii aliaţi, transformându-i în supuşi umili, deoarece „toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

Ferma Animalelor nu mi se pare doar o satiră referitoare la conducătorii ipocriți, ci este adresată, în egală măsură, oamenilor care se lasă conduși în direcții dezastruoase, cu zâmbetul pe buze, în ciuda evidenței, care se lasă striviți, jucați pe degete – ca niște marionete în jocul păpușarului, care pierd învățăturile propriilor greșeli din trecut, repetându-le. Romanul lovește în lăcomie și minciună, în prostie și umilință. Fiecare personaj, individual sau colectiv, prezintă o anumită tipologie umană, impecabil creionată, dar, din poveste lipsește tocmai tipul eroului (la fel ca în realitate). Napoleon și Squealer încep să se răsfețe cu vicii și obiceiuri umane (consumul de alcool, dormitul în pat, schimbul de mărfuri). Squealer primește sarcina de a modifica Cele Șapte Porunci pentru a legitima umanizarea, de fapt, optimizarea teoriei comuniste de către guvernul sovietic pentru a o face, mai degrabă, o reformare a capitalismului decât un substitut al acestuia… Am fost cuprins de un val de sentimente contradictorii: milă și dezgust – în același timp, pentru animalele persecutate[1]; dispreț, ură, chiar… un soi de înțelegere pentru animalele conducătoare. Cine este mai nociv? Cine merită judecat mai aspru? Cel care ia dacă vede că se poate (și are de unde) sau cel care permite altora…?

*

Ată ecranizare / în distribuția: John Hurt (ca Winston Smith), Richard Burton (în rolul O’Brien), Bob Flag (în calitate de Big Brother) /, pigmentează – pe mai departe – posibilitatea interpretării operei lui George Orwell…

O mie nouă sute optzeci și patru, roman retipărit de peste 30 de ori, începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu („îi pasă”) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă. Supravegherea se face nu doar prin mijloace tehnologice, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime, „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii. „Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi”. Mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros… Fratele cel Mare nu fusese văzut niciodată; cu siguranță, nici măcar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii inițiali ai revoluției, însă luase naștere odată cu Partidul, și, desigur, „nu va muri niciodată” (cel puțin atât cât Partidul continuă să existe)[2]. În afara panourilor, afișelor imense de pe toate blocurile și clădirile instituțiilor, mai există și ecranele televiziunilor, care transmit neîncetat și receptează – simultan – sunete și imagini. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un ecran, al cărui sonor poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit…

Astăzi, privim dintr-o altă perspectivă (corelativ democratică) afișele de pe blocuri (doar în luna premergătoare alegerilor), dar ecranele s-au înmulțit (numărul televiziunilor, de asemenea/de ce să nu circumscriem analizei și radiourile?), iar ele difuzează, pe lângă informații, imagini/idei/sunete manipulatoare non-stop, în majoritatea caselor. Diversitatea, aparentă, nu exclude aceleași cauze şi aceleași efecte. Odată cu trecerea anilor, semnalul de alarmă, tras de Orwell în 1949, își verifică actualitatea (sub forme noi)…

[1] Este imposibil ca unii să nu se simtă resemnaţi, nu pot fi scoși din convingerile lor, nu au capacitatea să înţeleagă, din perspectiva lor nu mai există salvare (nu mai cred că poate să se mai schimbe ceva)…

[2] „(…)Statisticile sunt la fel de fanteziste in versiunea lor originala, cum sunt si in versiunea asa-zis rectificata. (…) Totul se topeste intr-o lume neguroasa unde, in cele din urma, pana si anul devine incert.(…) Si undeva, cine poate sti unde anume, cu totul necunoscute, stau capetele conducatoare care coordoneaza toate eforturie celorlalti si traseaza liniile politice, in asa fel, incat o bucata de trecut urmeaza sa fie pastrata, cealalta falsificata, iar a treia stearsa de pe fata pamantului. (…) Revolutia va fi totala atunci cand limba ei va fi perfecta.”(pp.75-76, cap 5)”

(…) „Chiar si literatura partidului o sa se schimbe. si lozincile or sa fie altele. Cum crezi ca ai mai putea avea o lozinca libertatea este sclavie cand conceptul insusi de libertate va fi abolit? Intregul climat de gandire va fi altul. In realitate, nici nu mai exista gandire… Ortodoxia inseamna a nu gandi, a nu avea nevoie sa gandesti. … inseamna lipsa constiintei.(..) Pana la urma partidul va anunta ca doi si cu doi fac cinci si fiecare va fi obligat sa creada ca fac cinci… Este inevitabil sa vina si cu afirmatia asta.. Filozofia partidului neaga in mod tacit existenta realitatii obiective… Si ingrozitor nu este faptul ca poti fi omorat daca indraznesti sa gandesti altfel, ci ca s-ar putea sa nu ai dreptate… Daca si trecutul si lumea exterioara exista numai in minte si daca mintea este controlabila, atunci cum ramane?”

„(…)Partidul iti spune sa respingi evidenta ochilor si a urechilor tale.” (…)Truismele sunt adevarate. (…)Libertate inseamna libertatea de a spune ca doi si cu doi fac patru. Daca ti se recunoaste asta, celelalte vin de la sine.(…) Intr-un anume fel, conceptia despre lume a partidului prinde cel mai bine la oamenii incapabili de-a o intelege. Numai asemenea oameni pot fi facuti sa accepte cele mai flagrante incalcari ale bunului-simt, pt. ca ei nu pricep si pace enormitatile care li se cer si, nefiind suficient de interesati de evenimente, nici nu observa ce se petrece de fapt. Neintelegend, oamenii acestia raman normali.” (p/208)

„(…)Daca toata lumea s-ar bucura de tihna in egala masura, atunci marea masa a celor scufundati in mod normal in saracie s-ar cultiva si ar invata sa gandeasca independent; pasul urmator ar fi sa realizeze, mai devreme sau mai tarziu, ca minoritatea privilegiata nu are nici o functie si s-o dea la o parte. Pana la urma, o societate ierarhizata nu este posibila decat bazandu-se pe saracie si ignoranta. (…) Pana si celui mai umil membru al partidului i se cere sa fie competent, sarguincios si chiar si inteligent intr-o mica masura, dar la fel de necesar este ca el sa fie un fanatic, un credul si un ignorant, ale carui stari de spirit precumpanitoare sa fie teama, ura, adoratia si triumful orgiastic. Cu alte cuvinte este necesar ca mentalitatea lui sa fie aceea potrivita starii de razboi.” “Cele doua teluri ale partidului sunt acestea: sa cucereasca intreaga suprafata a planetei si sa suprime, o data pt. totdeauna, posibilitatea gandirii independente.”

„(…)Orice membru al partidului… suporta conditiile prezente de viata, printre altele fiindca nu are nici un termen de comparatie. El trebuie sa traiasca izolat de trecut tot asa cum trebuie sa traiasca izolat de strainatate pentru ca trebuie sa creada fara nici un dubiu ca traieste mai bine decat predecesorii lui si ca nivelul mediu de trai material creste neincetat. Dar motivul esential care face obligatorie reorganizarea trecutului este necesitatea de a asigura infailibilitatea partidului.”

„(…)Partidul se afla in orice moment in posesia adevarului absolut si este de la sine inteles ca absolutul nu poate fi aratat vreodata altfel decat arata astazi”…

Nicolae Tomescu

Redactor Șef Radio Iași