Ascultă Radio România Iași Live

Comunicat de presă al Ambasadei Germaniei

Comunicat de presă al Ambasadei Germaniei

Publicat de Nicolae Tomescu, 1 februarie 2017, 21:12

Comunicat de presă
Bucureşti, 01.02.2017
Ambasada Republicii Federale Germania precizează că Guvernul Republicii Federale Germania s-a pronunţat astăzi, la Berlin, cu referire la evenimentele politice din România:
În noaptea trecută, guvernul României a emis două ordonanţe de urgenţă pe care le cunoaştem, în linii mari, şi care aduc modificări Codului penal, precum şi amnistii penale.
Este foarte evident că, prin intermediul acestor decizii, guvernul României a trecut peste îndoielile majore ale preşedintelui României, ale justiţiei şi ale unei largi părţi a populaţiei.
Urmărim cu o oarecare îngrijorare aceste evoluţii. Pentru că şi o mare parte a societăţii civile din România îşi exprimase, deja, foarte clar, îngrijorările cu privire la deciziile luate şi la subiectul despre care este vorba.
În acest context, Comisia Europeană a făcut deja în dimineaţa zilei de astăzi o declaraţie critică prin vicepreşedintele în funcţie, Timmermans, şi prin preşedintele Jean-Claude Juncker.
Cred că putem afirma că aceste decizii nu reprezintă în niciun caz un semnal bun şi corect, şi având în vedere unele decizii iminente, la nivelul Uniunii Europene, ce privesc România. Din acest considerent, ne dorim răspunsuri clare din partea Guvernului legat de viziunea acestuia cu privire la continuarea luptei ferme împotriva corupţiei şi la întărirea statului de drept, în aceste condiţii-cadru legale schimbate.
Etichete:
(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:01

(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Partenerii academici și de afaceri din Statele Unite ale Americii vor o colaborare mai strânsă cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din...

(AUDIO) Partenerii americani, interesați de proiecte comune cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:59

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit

Actualul executiv ia în calcul prelungirea termenului în care se pot face plăți către beneficiarii proiectelor PNRR, iar în context,...

Termenul de plată către beneficiarii PNRR ar putea fi prelungit
Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:54

Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia

Iubitorii de animale din Vrancea au protestat în fața Direcției Județene Sanitare-Veterinare față de redeschiderea adăpostului privat de la...

Protest în Vrancea față de redeschiderea adăpostului privat de la Suraia
România va trece la ora de iarnă
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:49

România va trece la ora de iarnă

România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Schimbarea...

România va trece la ora de iarnă
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:41

Franţa: Autorităţile se pregătesc de o nouă zi de proteste

Franţa se pregăteşte sâmbătă de o nouă zi de proteste, după ce weekendul trecut mişcarea socială a tinerilor a degenerat în violenţe,...

Franţa: Autorităţile se pregătesc de o nouă zi de proteste
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:39

Seceta din acest an a afectat culturile agricole din unele zone ale ţării

Seceta din acest an a afectat mai multe culturi agricole din unele zone ale ţării. În judeţul Bacău, de exemplu, producţiile de grâu şi...

Seceta din acest an a afectat culturile agricole din unele zone ale ţării
Prim plan sâmbătă, 24 octombrie 2026, 07:49

Eurodeputații cer sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care condamnă atacurile recente asupra navelor comerciale și civile soldate cu victime și...

Eurodeputații cer sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria
Prim plan vineri, 23 octombrie 2026, 19:27

Alexandru Toader, fiul fostului rector al UAIC, reținut cu propunere de arestare preventivă într-un dosar de viol

UPDATE ora 19:20 – La această oră, magistrații decid asupra propunerii de arestare preventivă a lui Alexandru Toader pentru 30 de zile....

Alexandru Toader, fiul fostului rector al UAIC, reținut cu propunere de arestare preventivă într-un dosar de viol