(AUDIO) De Ziua Mondială a Radioului

Publicat de Nicolae Tomescu, 13 februarie 2019, 18:53

Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi, (re)aduc, în prim-plan, extraordinara idee a înființării unei arhive fonogramice (care redă vorbirea în partea ei organică), într-un feature ce cuprinde înregistrări-document /cu nume precum Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Ion Minulescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu:

*

În 1905, profesorul Iosif Popovici afirma: „O fonogramă, oricât de ştearsă ar fi, este mai preţioasă pentru studiul limbii decât orice document scris. Scrisul este numai imaginea vorbirii, fonograma redă însăşi vorbirea în partea ei organică, vorbirea vie în cele mai fine nuanţe ale ei”. Tot în perioada invocată, profesorul Gheorghe Alexici avea în intenţie înfiinţarea unei arhive sonore de folclor. Dar, oficialităţile culturale române nu au fost interesate în sprijinirea respectivului proiect, astfel încât înregistrările au fost doar rezultatul iniţiativelor particulare.

Cea mai veche înregistrare din Fonotecă datează din 1913. În 1911, se înfiinţase, la Paris, un „Muzeu al Cuvântului”; personalităţi ale culturii europene au fost invitate în „sala nr. 5” a Universității din Sorbona pentru a-şi înregistra vocea. La 20 mai 1913, Elena Văcărescu a imprimat, pe disc, următoarele:

Poeta a recitat primele strofe din „Primăvara amorului”, scrisă bunicul ei, Iancu Văcărescu și, în final o poezie de-a sa, „Fluieraşul”. Pe un al doilea disc a recitat o altă creaţie proprie intitulată „Le dernier désir” (Ultima dorinţă). Cele două discuri au fost descoperite, în 1980, de publicista Maria Moscu, iar custodele arhivei fonografice din Paris, Marie France Calas, a făcut posibilă transpunerea lor pe bandă de magnetofon. Înregistrările au fost difuzate pentru prima dată, de Societatea Română de Radiodifuziune, în ediţia din 12 iulie 1980 a emisiunii „Fonoteca de Aur”, care i-a avut ca invitaţi pe Maria Moscu şi Marie France Calas…

Prima arhivă sonoră oficială din România a fost înfiinţată în 1927, în subordinea Ministerului Cultelor şi Artelor, ocupându-se cu strângerea compoziţiilor muzicale româneşti. Directorul arhivei era George Breazul, care a colaborat cu folclorişti şi compozitori renumiţi/ D. G. Kiriac, Emil Riegler Dinu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi. Până în 1948, au fost adunate aproximativ 10.000 de melodii. A doua instituţie românească de acest fel, „Arhiva de folclor” a Societăţii compozitorilor români, a fost înfiinţată, în 1928, sub îndrumarea etnomuzicologului Constantin Brăiloiu (care a lucrat, la rândul său, cu folclorişti precum Harry Brauner, Ilarion Cocișiu, Emilia Comișel, Tiberiu Alexandru, reuşind să realizeze, până în 1948, peste 30.000 de înregistrări). În 1949, cele două instituţii, împreună cu patrimoniul sonor, au fost (re)unite sub denumirea de „Institutul de folclor” (actualul Institut de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”)…