10 și 11 septembrie… o cronologie

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 septembrie 2016, 09:57 / actualizat: 10 septembrie 2016, 19:27

• 10 septembrie 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă.

Cântăreţ, compozitor, revoluţionar, Cristian Paţurcă este autorul Imnului Golanilor precum şi al altor piese cântate la „Manifestaţiile din Piaţa Universităţii”, în perioada aprilie-iunie 1990. „Mai bine haimana, decât trădător/Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort decât comunist” sunt versurile care l-au facut pe Paţurcă să rămână în mintea românilor ca „idol al Pieţei Universităţii”. S-a retras din viaţa publică (înainte de a trece la cele veşnice, în 2011, la vârsta de 46 de ani) şi a acordat câteva interviuri în cadrul cărora şi-a descris viaţa: „Am ajuns un boschetar”. A fost înmormântat la Cimitirul “Bellu”, pe Aleea Artiştilor, fiind aproape de Tatiana Stepa, Florian Pittiş şi Adrian Pintea.

13 iunie 2015 – Fenomenul Piața Universității – feature realizat de Nicolae Tomescu

*

• 10 septembrie 2000: A trecut la cele veşnice actorul Dem Rădulescu (n. 1931).

Marele actor de comedie român de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, s-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului, „Bibanul”, după cum era poreclit în liceu, a trebuit să aleagă între sportul de performanţă şi actorie. A obţinut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori. A debutat, ca amator, la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1956, a câştigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri, unde îl interpreta pe „banditul” Rijikov. A fost remarcat de Sică Alexandrescu iar momentul s-a transformat în debutul carierei sale. A fost prieten cu Ion Cojar şi Liviu Ciulei. Cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din O scrisoare pierdută, unde a avut colegi de excepţie: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ştefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu şi Ciulei însuşi.

https://www.youtube.com/watch?v=_BUMpYSVIcg

*

• 11 septembrie 1987: A murit Ludovic Feldman, compozitor şi violonist (n. 1893).

A urmat şcoala primară şi primele cinci clase de liceu la Galaţi. Între 1903-1909, a urmat studii muzicale de vioară cu Dicker şi Otto Brumer. A continuat să studieze la Conservatorul din Bucureşti, cu Robert Klenck, vioară şi D.G. Kiriac. În 1911, după absolvire, a urmat un stagiu de perfecţionare la Neue Wiener Konservatorium cu Frantisek OndriŠek. În 1941-1942 a luat lecţii particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziţie). În activitatea socio-profesională a excelat în rolurile de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), prim-violonist în orchestra Operei Române din Bucureşti (1926-1940), violonist (1926-1940) şi concert-maestru în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1945-1953). A făcut parte din Cvartetul „Teodorescu” din Bucureşti (1930-1940), a susţinut concerte camerale şi recitaluri ca violonist. A mai susţinut emisiuni de radio şi televiziune, concerte-lecţii, conferinţe, a colaborat la publicaţii de specialitate

*

• 11 septembrie 2001: A murit textierul Angel Grigoriu (n. 1925), component al formaţiei Trio Grigoriu.

Fraţii Grigoriu, originari din Brăila, pe numele lor George, Angel şi Cezar au format trupa românească de muzică uşoară, Trio Grigoriu, înfiinţată, în 1946 la Bucureşti.

Trioul a interpretat, mai întâi, jazz, apoi muzică uşoară. Compoziţiile proprii, semnate de George Grigoriu, pe versurile lui Angel Grigoriu, au apărut de la finele anilor 1950 şi s-au bucurat de un succes foarte mare la public. Subiectele abordate în cântece sunt atât „obligatorii”, propagandistice, impuse de conducerea socialistă a ţării, cât şi altele naive, distractive. Astăzi, Trio Grigoriu sunt cunoscuţi mai ales prin piesele Broscuţa Oac (1957) şi Macarale (1961).

*

11 septembrie 2001. Marginalii…

Dacă vom „naviga” pe Internet, căutând cuvântul compus „anti-americanism”, vom obţine mii de texte pe această temă. Este vorba, în cea mai mare parte, nu de analize, de felurite deconstrucţii ale anti-americanismului, ci de teoretizări ale aversiunii faţă de americani. Sinistră ironie, am spune, pentru o naţiune care a inventat Internetul… De altfel, folosirea tehnologiei americane împotriva Americii este una din temele recurente în textele celor care şi-au făcut din resentiment o „adevărată credinţă”. Explorarea surselor anti-americanismului, fie acestea politice, culturale, psihologice, sociale etc., se transformă în una din marile provocări la care analiştii se străduiesc să răspundă. Chiar dacă s-a scris foarte mult, profunzimea fenomenului nu este complet şi rafinat investigată.

Mai important, nu există antidoturi eficiente pentru contracararea expansiunii. Să ne oprim asupra unui singur aspect: afinitatea ideologică dintre anti-americanism şi conspiraţionism. În trecut, imaginarul comploturilor universale era dominat de figura evreului. Despre evreu s-a crezut că manipulează, din spatele scenei, oameni şi lucruri. Printr-un sincretism nebulos, s-a creat un Leviathan iudeo-american care „conduce lumea”. Conspiraţionismul este un monism: găseşte o singură cauză pentru toate lucrurile. Din acest motiv nu mai avem americani, ci „americanul”, nu există evrei, ci „evreul”. Nu se mai vorbeşte de S.U.A. şi despre Israel, în fapt, doi actori politici bine individualizaţi, despărţiţi uneori de dispute politice, ci doar despre o alianţă diabolică întărită pentru a domina lumea.

Confuzia între indivizi, jocul metonimic dintre individ şi stat, îi ajută pe radicali şi terorişti să dezvolte o ură nediferenţiată şi distrugătoare, orientată atât împotriva statului cât şi a indivizilor. Teoriile conspiraţiei sunt gnoze, de aceea sunt populare. Creează impresia unei cunoaşteri rapide, profunde şi definitive. Cel care demască un complot iudeo-american crede că a înţeles realitatea în profunzimea sa, că a descoperit principiul teist după care se întâmplă lucrurile. Alianţa americano-sionistă este făcută responsabilă pentru toate relele din lume şi, mai ales, pentru sărăcia lumii ne-occidentale. Conspiraţionismul este un populism nu doar pentru că simplitatea îl face accesibil mulţimii, ci şi pentru că apelează mai curând la emoţii, sentimente, decât la raţiune. Anti-americanismul se traduce într-un set de idei rudimentare recurente, mai mult, într-un evantai de aversiuni, complexe de inferioritate, frustrări.

Modalitatea în care este interpretată globalizarea de către mişcările radicale lucrează în folosul coagulării acestui scenariu conspiraţionist. Dacă lumea tinde către o singură scenă, înseamnă că – prin conformitate cu „reţeta orchestraţionistă” – există un singur „păpuşar-şef”. În context, calitatea Statelor Unite de singură superputere a prezentului dobândeşte implicaţii culturale extrem de periculoase.

Americanii nu au creat scenariul, dar s-au lăsat incluşi cu rol prescris şi imposibil de modificat. Anti-americanismul, ca ideologie, îndeplineşte funcţii vitale pentru anumite comunităţi sau grupuri. În destule momente, S.U.A., sub imperiul visului de a răsturna şi înlătura vechea logică, nu s-au gândit să-şi apropie problema, nici să o aprofundeze. Măcar unde are valoare principiul contradicţiei…

dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi