Ascultă Radio România Iași Live

World Vision: 30% dintre familiile din satele ieșene și vasluiene au renunțat anul trecut la vizita la medic

World Vision: 30% dintre familiile din satele ieșene și vasluiene au renunțat anul trecut la vizita la medic

Publicat de , 28 mai 2021, 12:32

World Vision România va crea un Centru Comunitar de Asistență Socio-Medicală în comuna Poienești printr-un proiect în valoare de 4,8 milioane lei.

  • 60% dintre gospodăriile din satele ieșene și vasluiene, unde banii nu ajung nici pentru strictul necesar, nu au cumpărat medicamentele necesare anul trecut și în jumătate dintre cazuri aceste familii au renunțat la vizita la medic
  • 70% dintre copiii cu vârste între 5 -12 ani și 75% dintre tinerii de 12-18 ani NU au efectuat analize medicale în ultimele 12 luni.

 

Peste un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani nu cunosc nicio modalitate de prevenire a sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală.

În mediul rural funcționează 40% dintre cabinetele de medicină de familie existente la nivel național (4600 de cabinete), 60 de spitale și unități sanitare asimilate acestora precum și 33% din farmacii (INS, 2019c). Principalele probleme ce apar atunci când copiii se îmbolnăvesc țin de faptul că cele mai multe dintre serviciile medicale specializate sunt furnizate exclusiv în spitale și policlinici ce funcționează în orașe, ceea ce implică deplasarea pe distanțe, în unele cazuri, apreciabile. Astfel, aproape trei sferturi dintre familii spun că lipsa serviciilor specializate (pediatrie, laborator, radiografie, ecografie) în localitate reprezintă o problemă majoră, conform raportului de Bunăstare a copiilor din mediul rural.

Fundația World Vision România alături de Primăria Comunei Poienești, Școala Gimnazială nr. 1 Poienești și Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială demarează proiectul „ROUTE Poienești- Revitalizarea relațiilor comunitare din Poienești prin furnizarea de servicii integrate” care își propun să reducă numărul de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comună prin servicii integrate sociale, medicale, educaționale.

„Prin acest proiect, încercăm să documentăm și să validăm un model de intervenție care să poată fi replicat și în alte comunități, care să se transforme într-un model de bună practică în ceea ce privește dezvoltarea comunităților vulnerabile. Proiectul este unul complex care încearcă să acopere o serie de activități pentru mai multe grupuri vulnerabile. Când vine vorba de vulnerabilitate, nu poți obține o transformare dacă nu ai în vedere toate cauzele sărăciei, vulnerabilității. World Vision implementează proiecte de dezvoltare comunitară de 12 ani în 13 comunități din județul Vaslui, iar experiența și relația de încredere cu partenerii din comunitate asigură succesul proiectului.”, declară Remus Ifrim, managerul proiectului ROUTE.

Proiectul are trei mari direcții de servicii pe care le va oferi celor 285 de copii și adulți aflați în risc de sărăcie. Prima direcție este de a furniza servicii sociale și medicale persoanelor aflate în dificultate. De la consultații medicale și investigații de specialitate până la consiliere, sprijin și servicii sociale de bază, toate acestea fiind oferite în cadrul Centrului Comunitar de Asistență Integrată de către asistenți sociali și medicali.

A doua direcție de activități este adresată elevilor marginalizați din ciclu primar și gimnazial. Celor 140 de elevi li se va oferi asistență educațională printr-un program complex de consiliere educațională care va cuprinde oferirea de mese calde, consiliere psihologică, activități de educație non-formală, școală de vară, excursii.

A treia direcție de activități este focusată pe adulți și pe dezvoltarea abilităților lor parentale, abilități profesionale și antreprenoriale. Adulții vor beneficiar de un program de educație parentală care îi va ajuta să își dezvolte abilitățile parentale și să realizeze importanța educației în viața copiilor lor, vor participa la sesiuni de consiliere motivațională și de orientare profesională, vor participa la ateliere pentru dezvoltarea abilităților necesare pentru a se integra în comunitate și la cursuri de calificare și specializare pentru a-și găsi un loc de muncă.

Prin componenta antreprenorială a proiectului adulții se vor informa cu privire la posibilitatea accesării unei micro-finanțări și vor participa la vizite de bune practici susținute de alți antreprenori. Vor fi susținute 3 planuri de afaceri din domeniul dezvoltării economice rurale prin mentorat, subvenții și monitorizare.

Pe toată durata proiectului de 30 de luni (aprilie 2021 – oct 2023), vor fi organizate mai multe campanii de informare atât în comunitate, cât și pentru beneficiarii direcți. Campaniile vor viza conștientizarea cu privire la importanța educației, conștientizarea în vederea promovării egalității de șanse și campanii de prevenire și educație pentru sănătate (igienă, nutriție, îngrijire, prevenirea bolilor).

Despre proiect

Proiectul „ROUTE Poienești- Revitalizarea relațiilor comunitare din Poienești prin furnizarea de servicii integrate”, contract POCU/827/5/2/139922, cod SMIS 139922 este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Componenta 1: Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori – Regiuni mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen și se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. De 30 de ani în România, WVR a oferit sprijin pentru peste 560.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe. www.worldvision.ro http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral