Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Amenzi de 20.000 de lei pentru un fast-food din Focşani, în urma unui control al Protecţiei Consumatorilor

Vrancea: Amenzi de 20.000 de lei pentru un fast-food din Focşani, în urma unui control al Protecţiei Consumatorilor

Publicat de Andreea Drilea, 29 septembrie 2023, 14:24 / actualizat: 29 septembrie 2023, 18:25


Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vrancea a amendat cu 20.000 de lei un operator economic care desfăşura activităţi de fast-food într-un centru comercial din Focşani, după ce inspectorii au constatat deficienţe în ceea ce priveşte termenul de valabilitate al produselor utilizate, precum şi pentru completarea termogramelor, a informat, vineri instituţia.

‘În urma unei reclamaţii primite din partea unui consumator, la data de 27 septembrie 2023 comisari din cadrul CJPC Vrancea au verificat o unitate de alimentaţie publică tip fast-food din Municipiul Focşani, aparţinând Strong MND Corporation SRL. În urma controlului efectuat, s-a constatat că operatorul economic utiliza în cadrul serviciului de alimentaţie publică produse (castraveţi muraţi feliaţi, sos de usturoi) pentru care nu se putea face dovada încadrării în data durabilităţii minimale/data limită de consum (DDM/DLC). Astfel, pentru castraveţii muraţi eticheta de produs era ruptă chiar în locul unde producătorul menţiona data durabilităţii minimale, în schimb, exista informaţia că produsul trebuie consumat în 48 ore de la desigilare. Pe ambalaj era ataşată de personalul unităţii o etichetă cu menţiunea – data desfacerii 27.09.2023 (data controlului), deşi ambalajul de 15 kg era pe jumătate consumat, fiind aprovizionat cu 5 zile înainte. Din raportul de vânzări nu reieşea consumul cantităţii respective pentru acest produs. De asemenea, sosul de usturoi preparat în unitate era etichetat cu data de 28.09.2023 (în viitor) şi valabilitate până la sfârşitul zilei, deşi data controlului era 27.09.2023. In urma verificării documentelor s-a constatat că produsul a fost preparat în unitate în 25.09.2023, având valabilitate de 48 ore’, se arată într-un comunicat al CJPC Vrancea.

Potrivit sursei citate, inspectorii CJPC Vrancea au mai constatat existenţa în unitate a unor agregate frigorifice cu rafturi ruginite şi vopsea exfoliată precum şi utilizarea de vitrine frigorifice cu altă destinaţie din fabricaţie (depozitare băuturi răcoritoare), în care erau păstrate ingrediente folosite la prepararea meniurilor precum şi bunuri personale.
Coşurile friteuzelor utilizate la prepararea cartofilor prăjiţi erau acoperite de strat grosier de arsură.

Printre deficienţele constatate s-a numărat şi monitorizarea necorespunzătoare a temperaturilor înregistrate de agregatele frigorifice. Astfel, termogramele cu temperaturile agregatelor erau completate până la data de 31.09.2023, deşi data controlului era 27.09.2023 şi luna septembrie are 30 de zile, concluzia inspectorilor fiind aceea ‘că nu există o monitorizare reală, ci una de faţadă’.

Pentru abaterile constatate, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 20.000 lei şi s-a dispus oprirea temporară de la utilizare în cadrul serviciilor a două agregate frigorifice, până la remedierea deficienţelor.

Totodată, pentru produsele la care nu s-a putut dovedi încadrarea în DDM/DLC, s-a dispus măsura de oprire definitivă de la utilizare şi retragerea din consumul uman.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:08

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate

Tot mai mulți vârstnici din județul Botoșani vor primi ajutor direct acasă. Încă șapte proiecte pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire...

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate