Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Ser antiviperin adus din judeţul Suceava pentru salvarea unui bărbat muşcat de o viperă

Un bărbat care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui după ce a fost muşcat de o viperă a fost stabilizat de medici, care au reuşit să-i administreze un ser antiviperin adus din judeţul Suceava.

23 octombrie 2024, 16:43 / actualizat: 23 octombrie 2024, 18:44


Potrivit medicilor, niciun spital din judeţul Vaslui nu avea pe stoc ser antiviperin, motiv pentru care s-a solicitat sprijin la spitale din alte judeţe, serul respectiv fiind găsit la o unitate medicală din Suceava.

‘Pacientul nu a solicitat ambulanţă, a ajuns la spital cu alt mijloc. Noi am primit o solicitare de la un medic din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, care a spus că s-a găsit ser antiviperin în judeţul Suceava, pentru a aduce la spitalul din Vaslui serul. Au fost trimise ambulanţe de la noi şi de la Suceava, care s-au întâlnit la jumătatea distanţei’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, Daniel Ungureanu.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au precizat că pacientul în vârstă de 62 de ani este stabil, el rămânând internat în cadrul Secţiei Boli Interne pentru supraveghere.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 mai, pe mai multe străzi din mun. Bacău
Regional marți, 26 mai 2026, 08:37

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 mai, pe mai multe străzi din mun. Bacău

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 mai, pe mai multe străzi din mun. Bacău
(AUDIO) Iașul găzduiește Olimpiada Națională de Creativitate Științifică
Regional marți, 26 mai 2026, 06:39

(AUDIO) Iașul găzduiește Olimpiada Națională de Creativitate Științifică

La Iași începe, astăzi, (26 mai) etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică. Timp de 3 zile, aproximativ 380 de elevi și 100...

(AUDIO) Iașul găzduiește Olimpiada Națională de Creativitate Științifică
„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional
Regional luni, 25 mai 2026, 12:43

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional

Sub egida „Anul Nadia Comaneci”, municipiul Onești va reuni în perioada 29–31 mai 2026 campioane olimpice, mondiale și europene, foste mari...

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional
(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț
Regional luni, 25 mai 2026, 08:41

(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț

250 de elevi și profesori din 15 țări participă la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe care începe astazi la Piatra Neamț....

(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț
Regional luni, 25 mai 2026, 06:39

(AUDIO) Încep înscrierile la creșe și grădinițe în județul Iași

Astăzi (25 mai) încep înscrierile la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026-2027, iar părinții pot depune cererile până pe 29 mai. La...

(AUDIO) Încep înscrierile la creșe și grădinițe în județul Iași
Regional duminică, 24 mai 2026, 10:29

Neamţ: Doi tineri, răniţi în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci maşini

Doi tineri au fost răniţi în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza oraşului Târgu Neamţ,...

Neamţ: Doi tineri, răniţi în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci maşini
Regional duminică, 24 mai 2026, 10:26

Cutremur de 3,5 grade, produs astăzi în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs duminică, la ora locală 05:02, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor...

Cutremur de 3,5 grade, produs astăzi în judeţul Vrancea
Regional duminică, 24 mai 2026, 10:19

(AUDIO) Iași: Modernizarea drumului dintre Capăt CUG și Șoseaua de Centură ar putea începe în toamnă

Proiectul privind lărgirea la patru benzi a șoselei care face legătura între Capăt CUG și Șoseaua de Centură a municipiului Iași ar putea...

(AUDIO) Iași: Modernizarea drumului dintre Capăt CUG și Șoseaua de Centură ar putea începe în toamnă