Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Vaslui: Pacientul de la Tăcuta a fost preluat de echipajul medical, blocat în primă fază din cauza drumului

Publicat de , 11 ianuarie 2019, 19:00

UPDATE – ora 19.00 Pacientul din comuna Tăcuta, la care echipajul medical de Terapie Intensivă Mobilă solicitat nu a putut ajunge din cauza drumului impracticabil, a fost preluat în cele din urmă de medici, în stare stabilă, au informat reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţului Vaslui.

După ce iniţial s-a anunţat că este vorba despre un pacient care luase o pastilă şi apoi s-a simţit rău, ajunşi la faţa locului, cu un tractor, membrii echipajului medical au stabilit că apelul fusese făcut pentru o tânără care, după ce s-a certat cu părinţii, ar fi încercat să se sinucidă, înghiţind nişte pastile, fata dorind mai mult să-i sperie pe cei apropiaţi.

‘Pacienta a fost preluată de echipajul TIM cu intoxicaţie voluntară cu medicamente. Este conştientă şi stabilă hemodinamic’, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului,

Şenilata ISU solicitată în sprijin la acest caz nu a mai intervenit, echipajul medical mergând la pacientă cu un tractor pus la dispoziţie de autorităţile locale.


Şenilata aflată în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a fost solicitată în sprijinul unui echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, care nu a putut ajunge la un pacient din comuna Tăcuta, din cauza drumului impracticabil.

Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, echipajul medical a fost solicitat să preia un pacient din satul Cujba, comuna Tăcuta, însă maşina de intervenţie nu a putut ajunge aproape de locuinţa pacientului.

Din informaţiile prezentate la numărul de urgenţă 112, pacientul s-a simţit rău după ce ar fi luat o pastilă pentru o durere de măsea, aflându-se în stare de inconştienţă.

Până la sosirea autospecialei pe şenile, medicul din echipajul de Terapie Intensivă Mobilă încearcă să se deplaseze la caz cu ajutorul unui tractor pus la dispoziţie de autorităţile locale. (Agerpres/FOTO ziaruldevaslui.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026