Ascultă Radio România Iași Live

Tarom ar putea opera curse spre Barcelona, Bruxelles și Tel Aviv de la Suceava

Publicat de Gabriela Rotaru, 27 septembrie 2017, 12:42 / actualizat: 27 septembrie 2017, 16:27

Administrația județeană așteaptă răspuns de la TAROM privind curse din Suceava spre Barcelona, Bruxelles și Tel Aviv, iar în condițiile creșterii traficului de pasageri și ale dezvoltării aeroportului se impune extinderea terminalului, a declarat în ședința deliberativului de astăzi președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.

El a spus că traficul de pasageri a crescut constant după modernizare, estimându-se până la sfârșitul acestui an peste 200.000 de pasageri, veniturile Aeroportului Suceava înregistrând o creștere de 364%, astfel încât aleșii județeni au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, pentru accesarea unui credit de aproximativ 20 de milioane de euro în vederea extinderii terminalului Aeroportului Suceava, dar și pentru modernizarea unor drumuri județene.

”Orice operator care vine trebuie să vadă un plan de dezvoltare”, a spus Flutur, precizând că se poartă discuții despre o cursă Suceava — Memmingen, dar și o soluție cu escală la Rzeszow spre Munchen sau Londra.

”Aeroportului Suceava va trebui să facă față procesării unui număr de 500 de pasageri pe oră, în condițiile în care activitatea este în creștere, iar anul viitor ar putea ca traficul de pasageri să ajungă la 500.000. Până la sfârșitul anului, Aeroportul Suceava se apropie și poate să depășească 200.000 de pasageri și a fost montat un terminal modular din containere pentru a crește gradul de procesare, dar și pentru confortul pasagerilor (…) Este o soluție temporară (…) Nu pot să scriu: Hai în Bucovina! în container”, a arătat Flutur.

Potrivit lui Flutur, în Master Planul de Transporturi al României, Aeroportul Suceava ar urma să obțină finanțări după 2024, iar în aceste condiții, după discuții cu Consiliul Concurenței, s-a identificat ca soluție extinderea terminalului cu fonduri ale CJ Suceava, urmând ca apoi operatorul aeroportuar să să achite o redevență sau o taxă de administrare. (Agerpres/ FOTO jurnalistii.ro)

Etichete:
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:21

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC _La data de 12 noiembrie 2026,...

21 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, PENTRU COMITEREA DE INFRACȚIUNI DE ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC
Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:19

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)

Şeful Biroului Vamal Constanţa şi inspectori vamali din acest judeţ, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, directori de la Oil...

Descinderi DIICOT/Vizaţi – şeful Biroului Vamal Constanţa, un şef de la ANAF Bacău şi directori de la Oil Terminal (surse)
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 10:01

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 12-11-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:45

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat

Candidaţii la funcţia de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor susţine începând de astăzi...

Începe ultima probă pentru funcţiile de directorî în învăţământul preuniversitar de stat
Prim plan joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali