Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Anchetă în cazul unei tinere de 18 ani găsită moartă într-un apartament

Suceava: Anchetă în cazul unei tinere de 18 ani găsită moartă într-un apartament

Publicat de Andreea Drilea, 14 august 2024, 16:35

Poliţiştii din Suceava au deschis o anchetă după ce o tânără de 18 ani, din oraşul Broşteni, a fost găsită decedată în apartamentul său, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Ionuţ Epureanu.

Potrivit acestuia, tânăra, care ar fi fost iubita unui ofiţer de poliţie, prezenta urmele unui act suicidal, însă anchetatorii vor să stabilească dacă există vreo legătură între decesul fetei şi angajatul IPJ, în condiţiile în care pe reţelele sociale au apărut acuzaţii la adresa bărbatului.

De altfel, IPJ Suceava precizează că, în acest caz, ‘conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză’.

‘Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Suceava desfăşoară activităţi de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanţelor decesului unei tinere, de 18 ani, din oraşul Broşteni. În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22,00 o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza oraşului Broşteni, prezentând urmele unui act suicidal. În cauză a fost efectuată şi necropsia cadavrului, fără a fi evidenţiate urme ale vreunei infracţiuni intenţionate. De asemenea, având în vedere apariţia în spaţiul public a unor date, privind o presupusă relaţie anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză’, precizează oficialul IPJ Suceava.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:08

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate

Tot mai mulți vârstnici din județul Botoșani vor primi ajutor direct acasă. Încă șapte proiecte pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire...

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate