Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: 18 drumuri judeţene vor fi modernizate cu 95 de milioane de euro

Publicat de , 9 ianuarie 2018, 15:21


Consiliul Judeţean (CJ) Suceava va demara în acest an reabilitarea unui număr de 18 drumuri judeţene, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la 95 de milioane de euro, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful instituţiei, Gheorghe Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că lungimea totală de drum pe care se va interveni pentru reabilitare şi modernizare este de 215 kilometri, investiţiile urmând a fi realizate prin diferite proiecte, prin credite, dar şi din fonduri proprii.

Flutur a spus că opt proiecte vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), patru prin Programul Operaţional Regional (POR), trei prin angajarea de credite, două din fonduri proprii, iar unul prin Programul Operaţional Comun (POC) România-Ucraina.

Prin POR 2014-2020 vor fi modernizate patru drumuri, printre care drumul judeţean Dărmăneşti – Suceava – Dolhasca – Iaşi, acesta constituind obiectul celui mai amplu dintre proiectele menţionate.

Totodată, Flutur a precizat că folosind fonduri din credite va reabilita două drumuri care fac legătura cu zona în care se află rezervaţia Codrul Secular de la Slătioara, dar şi drumul Frasin – Broşteni care se află într-o stare avansată de degradare, ce îl face aproape impracticabil.

Un alt drum judeţean din comuna de graniţă Izvoarele Sucevei va reabilitat cu finanţare prin POC România-Ucraina 2014-2020.

 

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026