Ascultă Radio România Iași Live

Primăria Suceava, dispusă să finalizeze reabilitarea unei grădiniţe; lucrările, sistate din lipsa finanţării din partea MEC

Publicat de Andreea Drilea, 22 iunie 2016, 13:37 / actualizat: 22 iunie 2016, 14:42

Lucrările pentru reabilitarea unei grădiniţe din Suceava, sistate din lipsa finanţării de la Ministerul Educaţiei, ar putea fi preluate de municipalitate, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.

Potrivit acestuia, Primăria Suceava intenţionează să finalizeze cu fonduri din bugetul local investiţia privind reabilitarea grădiniţei arondată Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu”.

Lungu a precizat că pentru finalizarea lucrărilor ar fi necesare peste 2 milioane de lei.

Primarul a spus că investiţia la această grădiniţă a demarat de mai mulţi ani, dar lucrările au fost sistate pentru că nu au mai fost susţinute financiar de Ministerul Educaţiei.

Lungu a precizat că lucrările au început în 2008, când s-au semnat două contracte în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, din care s-au plătit 863.000 de lei, iar în 2010 a fost încheiat un alt contract, în sumă de 1,9 milioane de lei, din care s-au plătit 549.000 de lei.

Primarul a afirmat că municipalitatea este dispusă să preia investiţia doar după ce MEC achită facturile restante.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos