Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele Klaus Iohannis: Trebuie să eliminăm trântorii şi şpăgarii din sistem, altfel nu vom progresa

Publicat de Andreea Drilea, 3 mai 2017, 13:21 / actualizat: 3 mai 2017, 15:45

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, la Suceava, că trebuie eliminaţi ‘trântorii’ şi ‘spăgarii’ din sistemul de administraţie publică din România, menţionând totodată că există persoane care beneficiază de pe urma birocraţiei.

‘Cum să convingem primarii din comune să aplice pentru fonduri europene, dacă a doua zi îi punem pe drumuri să umble sute şi sute de kilometri şi sute de zile după avize. Nu putem să funcţionăm aşa pentru că sunt unii care sunt beneficiarii acestor demersuri. Trebuie să îi eliminăm. Trebuie să eliminăm trântorii şi şpăgarii din sistem, altfel nu vom progresa’, a afirmat Iohannis.

El a scos în evidenţă nevoia unei reorganizări administrative, menţionând că populaţia nu trebuie să fie interesată de numărul de preşedinţi de regiuni, ci de eficienţa măsurilor economice adoptate de administraţiile regionale.

‘Dacă regionalizarea nu produce dezvoltarea economică, nu-i bună la nimic, iar dacă regionalizarea nu îi dă cetăţeanului sentimentul că administraţia a devenit mai simplă pentru el, nu pentru ea, iarăşi nu am făcut nimic. Că se creează cinci sau zece poziţii de preşedinte regional, pe cine interesează? Asta nu au decât să negocieze cei care sunt de specialitate, dar pentru omul de afaceri trebuie să apară o entitate care îi dă lui un cadru mai bun de dezvoltare, iar pentru omul simplu trebuie să apară entităţi care îl feresc de mai multe drumuri la administraţie şi fac administrarea pentru el mai simplă’, a adăugat şeful statului.

Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema ‘Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administraţia locală vorbeşte!’ la care au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, primarii din judeţ şi directorii instituţiilor deconcentrate.

(Agerpres/FOTO arhivă stiripesurse.ro)

Etichete:
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos