Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea solicită protecție pentru producători
Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea cere autorităților mai multă transparență în privința eventualelor întreruperi ale alimentării cu energie electrică pentru firme. Președintele organizației, Bogdan Săcăleanu, solicită Ministerului Energiei, ANRE și operatorilor din domeniu să precizeze dacă există riscul unor limitări de consum pentru agenții economici și, dacă da, care vor fi criteriile de aplicare, modul de notificare și măsurile de protecție pentru companii.
Patronatul atrage atenția că, în cazul întreprinderilor mici, chiar și întreruperile de scurtă durată pot genera pierderi importante, de la compromiterea producției și a materiilor prime până la penalități contractuale și dificultăți financiare. Totodată, organizația susține că eventualele compensații ar trebui să acopere întregul prejudiciu economic, nu doar costurile salariale din perioada întreruperii activității.
În final, Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea îi invită pe antreprenori să se alăture unei structuri de reprezentare, pentru consolidarea dialogului cu autoritățile.
(Comunicat/ FOTO Facebook Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea)