Ascultă Radio România Iași Live

Oferta de admitere a UAIC IAŞI pentru licență: 3400 de locuri fără taxă și peste 70 de programe de studiu

Oferta de admitere a UAIC IAŞI pentru licență: 3400 de locuri fără taxă și peste 70 de programe de studiu

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 iunie 2018, 14:11

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va organiza concurs de admitere, la cele 15 facultăți, pentru 3400 de locuri la buget și aproximativ 3200 de locuri cu taxă.

La admiterea din 2018, absolvenţii de liceu vor avea de ales dintre 77 de specializări. Înscrierile se vor face în perioada 16 – 21 iulie 2018.

Olimpicii vor fi admişi direct pe locuri fără taxă la facultatea la care se înscriu, fără a trece prin selecția de dosare sau examen.

La majoritatea facultăților UAIC, admiterea se face pe bază de dosar, la care se iau în calcul, cu diferite proporții, media generală la examenul de Bacalaureat și notele obținute la diverse probe din cadrul acestui examen.

Unele facultăți organizează și o probă suplimentară, printre care se numără Facultatea de Drept, acolo unde 50% din media de admitere va fi reprezentată de nota testului la Limba Română, sau Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, pentru specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă, unde proba sportivă la alegere va avea o pondere de 60%, iar la specializarea Kinetoterapie și motricitate specială se va adăuga o teză scrisă la Biologie.

La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, la specializarea Pedagogia Învăţământului primar şi preşcolar, va exista o probă eliminatorie de aptitudini muzicale și dicție.

Și Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, va supune candidații la o probă vocaţională de dicție și aptitudini muzicale, iar 50% din notă va fi rezultatul de la o probă scrisă.

Şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, tot la specializarea Teologie Romano-Catolică Pastorală, 40% din media de admitere o va reprezenta nota de la proba orală la Teologie Dogmatică.

La Facultatea de Informatică, 50% din media de admitere o va reprezenta nota de la testul scris la Matematică sau Informatică. Pentru liniile de studiu internaționale, candidații vor susține un test de limbă străină sau vor prezenta un certificat de cunoaștere a limbii străine eliberat de către o instituție recunoscută de Ministerul Educației Naționale.

Numărul de locuri bugetate oferit de universitate este distribuit pe facultăți astfel:

Facultatea de Biologie – 167
Facultatea de Chimie – 71
Facultatea de Drept – 200
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 822
Facultatea de Educație Fizică și Sport – 84
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice – 300
Facultatea de Fizică – 52
Facultatea de Geografie și Geologie – 291
Facultatea de Informatică – 326
Facultatea de Istorie – 95
Facultatea de Litere – 400
Facultatea de Matematică – 120
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – 315
Facultatea de Teologie Ortodoxă – 135
Facultatea de Teologie Romano-Catolică – 22

Celor 3400 de locuri fără taxă li se adaugă alte 375 de locuri la buget, destinate românilor de pretutindeni. Anul acesta, pentru a simplifica procesul de admitere pentru această categorie de candidați, Universitatea va organiza o comisie unică de înscriere a candidaților etnici români, care va fi formată din reprezentanți de la toate facultățile la care aceștia se pot înscrie. Astfel, indiferent de numărul de specializări pentru care optează, românii de pretutindeni vor depune un singur dosar, vor completa o singură fișă în care vor ordona opțiunile în funcție de priorități și vor achita o singură taxă de înscriere. De asemenea, vor avea și posibilitatea de a se înscrie online, caz în care nu se plătește taxă de înscriere.

Pentru studii de master, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scoate la concurs 2020 de locuri la buget, candidații având posibilitatea să aleagă dintre 131 de specializări acreditate. Înscrierile au loc tot în perioada 16-21 iulie 2018, iar media de admitere se va calcula ponderat, unde media examenului de licentă va conta în proporție de 60%, în timp nota obținută la un interviu, portofoliu sau CV și scrisoare de intenție va avea o pondere de 40%.

Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au posibilitatea de a studia alături de profesori bine pregătiţi, iar datorită parteneriatelor şi relaţiilor de colaborare cu diverse companii din Iaşi şi din regiunea Nord-Est, aceştia pot urma numeroase stagii de practică în diverse domenii sau pot face voluntariat la asociaţiile, ligile şi centrele culturale din apropierea Universității. Studenții care au rezultate bune pot primi și o bursă, cu un cuantum cuprins între 580 și 1.000 de lei pe lună. De asemenea, prin programul Erasmus+, Universitatea oferă anual aproximativ 800 de burse de studiu și practică studenților care vor să trăiască o experiență internațională.

Diplomele emise de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt recunoscute de angajatori şi de cele peste 400 de universităţi din străinătate cu care instituția are încheiate parteneriate.

În perioada 10-12 septembrie 2018 va fi organizată o a doua sesiune de admitere, în care vor fi scoase la concurs locurile neocupate la sesiunea din iulie.

Candidații la admiterea 2018 pot afla toate informațiile legate de procesul de înscriere, condiții de admitere și numărul de locuri pe site-ul www.admitere.uaic.ro, care anul acesta are o versiune nouă, mai prietenoasă cu utilizatorul. (Radio Iaşi/ Comunicat UAIC Iaşi/ FOTO uaic.ro)

 

Etichete:
(AUDIO) Cinci pacienți primesc o nouă șansă la viață după o prelevare de organe la Iași
Prim plan duminică, 2 august 2026, 08:31

(AUDIO) Cinci pacienți primesc o nouă șansă la viață după o prelevare de organe la Iași

Medicii din Iaşi au reuşit să salveze viaţa a cinci persoane, după ce familia unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte...

(AUDIO) Cinci pacienți primesc o nouă șansă la viață după o prelevare de organe la Iași
(AUDIO) Spitalul de Boli Infecțioase din Iași confirmă primul caz sever de West Nile și investighează alte două suspiciuni
Prim plan duminică, 2 august 2026, 08:23

(AUDIO) Spitalul de Boli Infecțioase din Iași confirmă primul caz sever de West Nile și investighează alte două suspiciuni

Medicii avertizează asupra pericolului reprezentat de virusul West Nile, după ce o tânără de 22 de ani, din Vaslui, a fost salvată în ultima...

(AUDIO) Spitalul de Boli Infecțioase din Iași confirmă primul caz sever de West Nile și investighează alte două suspiciuni
Cod roșu de caniculă în România
Prim plan sâmbătă, 1 august 2026, 10:34

Cod roșu de caniculă în România

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 01-08-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Cod roșu de caniculă în România
Primarul Iaşiului anunţă măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii
Prim plan sâmbătă, 1 august 2026, 07:54

Primarul Iaşiului anunţă măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii

Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri seara, că va introduce măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii, în contextul...

Primarul Iaşiului anunţă măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii
Prim plan sâmbătă, 1 august 2026, 07:27

Ilie Bolojan: Autorităţile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară

Autorităţile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară şi există proceduri gestionate de...

Ilie Bolojan: Autorităţile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară
Prim plan vineri, 31 iulie 2026, 18:04

Iaşi: Au fost semnate contractele de execuţie pentru două loturi ale Centurii Uşoare a Iaşiului

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat că a semnat, vineri, contractele de execuţie pentru loturile 1 şi 4 ale...

Iaşi: Au fost semnate contractele de execuţie pentru două loturi ale Centurii Uşoare a Iaşiului
Prim plan vineri, 31 iulie 2026, 17:38

Schimb de replici între primarul Iașiului, Mihai Chirica, și președintele filialei județene a PNL, Alexandru Muraru. Edilul îi cere demisia deputatului

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a cerut, vineri, în timpul şedinţei ordinare a Consiliului Local, demisia liderului PNL Iaşi, deputatul...

Schimb de replici între primarul Iașiului, Mihai Chirica, și președintele filialei județene a PNL, Alexandru Muraru. Edilul îi cere demisia deputatului
Prim plan vineri, 31 iulie 2026, 16:29

Galaţi: Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean, dotată cu 8 paturi ATI cu funcţii inteligente pentru pacienţii cu AVC

Secţia Clinică de Neurologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi a fost dotată cu opt paturi de terapie intensivă (ATI) cu...

Galaţi: Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean, dotată cu 8 paturi ATI cu funcţii inteligente pentru pacienţii cu AVC