Ascultă Radio România Iași Live

O femeie din Bacău, pasagerul cu numărul un milion din acest an al Aeroportului Internaţional Iaşi

O femeie din Bacău, pasagerul cu numărul un milion din acest an al Aeroportului Internaţional Iaşi

Publicat de Andreea Drilea, 28 iunie 2023, 19:38


O femeie din Bacău care a călătorit, miercuri, cu o cursă charter de la Heraklion la Iaşi este pasagerul cu numărul un milion înregistrat doar într-un semestru la Aeroportul Internaţional Iași.

‘Pasagerul norocos a călătorit pe cursa charter Heraklion – Iaşi, cu o aeronavă a companiei Hisky, se numeşte Paula Binga-Leahu şi este din Bacău. Anunţul-surpriză l-a primit în timpul zborului, cu puţin timp înainte de aterizare, la coborârea din avion, împreună cu echipajul de zbor, aceasta fiind felicitată şi premiată într-un cadru festiv. La momentul sosirii în Iaşi, aeronava Hisky a fost întâmpinată cu tunurile de apă ale utilajelor de pompieri de pe aeroport, iar evenimentul s-a încheiat cu o şedinţă foto de grup împreună cu fericita câştigătoare’, au anunţat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi.

La ceremonie au fost prezenţi, alături de directorul de Operaţiuni Aeroportuare, Vasile Stoicea, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Marius Dangă şi Sorin Afloarei, precum şi administratorul public al judeţului, Andrei Cazacu.

Primul milion de pasageri într-un an calendaristic, la Aeroportul Iaşi, a fost înregistrat în noiembrie 2017, în anii ce au urmat acest prag semnificativ fiind atins cu o lună mai devreme, exceptând perioada pandemică.

Începând cu 2021, Aeroportul Iaşi a înregistrat record după record, situându-se pe locul 2 în topul aeroporturilor regionale din România.

‘Traficul pe Aeroportul Iaşi se află pe un trend ascendent, iar asta se vede din cifrele pe care le înregistrăm în fiecare lună. În mai, spre exemplu, am avut cel mai mare număr de pasageri înregistrat într-o singură lună, aproximativ 230.000, în creştere cu 106% faţă de aceeaşi lună din 2019 şi cu 44% faţă de anul trecut. Estimarea noastră pentru luna august este de 280 de mii de pasageri, cu 100.000 mai mulţi faţă de perioada similară a anului trecut. Vom încheia anul 2023 cu 2,3 – 2,5 milioane de pasageri, cifre prognozate de specialişti abia pentru anul 2038. Cu viitorul terminal T4, pe care îl vom finaliza anul acesta, vom putea procesa un număr dublu de călători faţă de capacitatea existentă. Va fi al doilea cel mai mare terminal din ţară, practic vom avea un aeroport complet nou, dotat la standarde europene, mult mai atractiv pentru pasageri şi companiile aeriene deopotrivă. Felicit, pe această cale, Pasagerul 1 milion care a ales Aeroportul Iaşi. Mulţumesc, de asemenea, tuturor pasagerilor care au călătorit prin aeroportul nostru şi înţeleg efortul nostru în această perioadă plină de provocări’, a spus Romeo Vatră, directorul General al R.A. Aeroportul Iaşi.

Pe Aeroportul Internaţional Iaşi operează cinci companii aeriene care deservesc 24 de rute permanente, una dintre ele fiind internă, ce leagă Iaşiul de oraşe importante din Europa şi nu numai. De asemenea, în orarul de vară sunt disponibile zboruri charter/sezoniere în opt destinaţii turistice. Portofoliul de rute al Aeroportului Iaşi a fost îmbogăţit, anul acesta, cu două destinaţii noi – Berlin şi Istanbul, iar din luna martie a crescut frecvenţa zborurilor pe rutele: Paris-Beauvais, Bruxelles-Charleroi, Milano-Bergamo şi Dublin.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:42

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral astăzi, după...

(AUDIO) Iași: Secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost redeschisă integral
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:08

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate

Tot mai mulți vârstnici din județul Botoșani vor primi ajutor direct acasă. Încă șapte proiecte pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire...

(AUDIO) Botoșani: Șapte proiecte, care vizează dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, vor fi finanțate