Ascultă Radio România Iași Live

Iubitul judecătoarei din Suceava acuzată de corupţie, arestat preventiv

Iubitul judecătoarei din Suceava acuzată de corupţie, arestat preventiv

Publicat de Andreea Drilea, 19 octombrie 2023, 19:43


Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a unui bărbat implicat în dosarul de corupţie al judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de iubitul judecătoarei, Ciprian Cotoară, numele acestuia apărând şi pe portalul instanţelor de judecată.

‘În baza art. 226 Cpp raportat la art. 223 alin. 2 Cpp şi art. 202 alin. (1) şi (3) Cpp, admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală prin referatul nr. 3167/P/2022 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Cotoară Ciprian. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Cotoară Ciprian pe o durată de 30 de zile, de la 17.10.2023 până la data de 15.11.2023, inclusiv, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă’, se arată în decizia instanţei.

Ciprian Cotoară este acuzat că a intermediat o mită de 30.000 de euro, bani ceruţi de judecătoare pentru a scăpa o persoană de condamnare.

‘Inculpatul a pretins de la o persoană suma de 30.000 de euro, bani pe care i-a şi primit, în două tranşe, în perioada octombrie – noiembrie 2021, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Suceava în vederea obţinerii unei soluţii de achitare a unei persoane trimise în judecată pentru infracţiunea de refuzul de recoltare a probelor biologice’, susţin procurorii de la Parchetul General.

Ana Maria Chirilă se află în arest preventiv din data de 12 octombrie, ea fiind acuzată de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 fapte) şi a infracţiunii de favorizarea infractorului (2 fapte); luare de mită; complicitate la trafic de influenţă; deţinere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale); punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

Cu privire la prima infracţiune, Parchetul susţine că, în perioada 11 – 14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcţiei de judecător pe care o exercita, Ana Maria Chirilă a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-un dosar DIICOT (dosar aflat în faza de urmărire penală), respectiv informaţii privind percheziţiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispoziţia altor persoane prin intermediul cărora au ajuns şi la alte persoane interesate.

De asemenea, în perioada aprilie – septembrie 2023, Ana Maria Chirilă a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informaţii pe care în mod direct şi prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziţia unor persoane interesate.

Referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, s-a reţinut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziţii a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective.

Procurorii o mai acuză pe judecătoare de luare de mită, după ce au stabilit că, în perioada 2020 – 2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, ea a primit sau a acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază şi protecţie, produse alimentare) în legătură cu măsurile dispuse şi hotărârile pronunţate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

De asemenea, judecătoarea este acuzată de trafic de influenţă, respectiv faptul că, fără a promite că va influenţa în mod direct magistraţii dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezenţa sa la întâlnirea dintre un denunţător (cumpărător de influenţă) şi o altă persoană, i-a creat denunţătorului convingerea că acea persoană are influenţă asupra magistraţilor şi îi poate influenţa pentru obţinerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, Ana Maria Chirilă a facilitat obţinerea de către persoana în cauză a sumei de 30.000 de euro.

Cu privire la infracţiunile de deţinere de droguri pentru consum în formă continuată şi punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată, potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2023, judecătoarea a deţinut în locuinţa sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziţia unor persoane locuinţa sa în vederea consumului de droguri.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:18

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit în urma unui accident feroviar produs pe raza localităţii Pojorâta, a transmis joi Inspectoratul...

Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident feroviar produs la Pojorâta
Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc
Regional vineri, 24 iulie 2026, 06:11

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc

Trenul IR 1952 Suceava – Constanţa, operat de CFR Călători, a intrat în coliziune, joi seara, cu un autocamion pentru transportul...

Trenul IR 1952 Suceava-Constanţa a intrat în coliziune cu un autocamion, între Săcueni Roman şi Galbeni; autocamionul a luat foc
(AUDIO/FOTO) Studiul pentru monorailul din Iași confirmă necesitatea unei noi soluții de transport urban
Regional joi, 23 iulie 2026, 11:44

(AUDIO/FOTO) Studiul pentru monorailul din Iași confirmă necesitatea unei noi soluții de transport urban

Astăzi, la Iași au fost prezentate primele concluzii ale raportului intermediar premergător studiului de pre-fezabilitate pentru proiectul de...

(AUDIO/FOTO) Studiul pentru monorailul din Iași confirmă necesitatea unei noi soluții de transport urban
(AUDIO) Investiții de 167 de milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județul Botoșani
Regional joi, 23 iulie 2026, 11:36

(AUDIO) Investiții de 167 de milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județul Botoșani

Infrastructura de apă și canalizare din județul Botoșani urmează să fie extinsă și reabilitată, anunță autoritățile. Investițiile, în...

(AUDIO) Investiții de 167 de milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județul Botoșani
Regional joi, 23 iulie 2026, 10:24

Botoşani: Percheziţii la un bărbat care ar fi furat un kilogram de aur; prejudiciul – peste 100.000 de euro

UPDATE – BĂRBAT REȚINUT ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR EFECTUATE DE POLIȚIȘTI. LA LOCUINȚA SA AU FOST IDENTIFICATE O PARTE DINTRE BUNURILE...

Botoşani: Percheziţii la un bărbat care ar fi furat un kilogram de aur; prejudiciul – peste 100.000 de euro
Regional joi, 23 iulie 2026, 10:14

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

MESAJ 1/2 PROGNOZĂ SPECIALĂ Interval de valabilitate: 23 iulie, ora 13 – 23 iulie, ora 21 După-amiaza, trecător în zona de munte vor fi ploi...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Regional joi, 23 iulie 2026, 09:49

(AUDIO) Bugete mai mici pentru concedii: vasluienii aleg vacanțe mai ieftine și își planifică atent cheltuielile

Anul acesta, bugetele de concediu sunt mult mai mici, iar pentru a strânge banii necesari, multe familii au renunțat complet la ieșirile în oraș...

(AUDIO) Bugete mai mici pentru concedii: vasluienii aleg vacanțe mai ieftine și își planifică atent cheltuielile
Regional joi, 23 iulie 2026, 09:36

(AUDIO) CJAS Suceava decontează concediile medicale restante din octombrie 2025

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Suceava a început decontarea concediilor medicale solicitate de angajatori în octombrie 2025....

(AUDIO) CJAS Suceava decontează concediile medicale restante din octombrie 2025