Ascultă Radio România Iași Live

ITPF Iaşi: Permise false depistate la controlul de frontieră

ITPF Iaşi: Permise false depistate la controlul de frontieră

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 iunie 2018, 13:25

Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la trei bărbaţi care conduceau mijloace de transport, deşi nu deţineau permise valabile, doi dintre ei prezentând la control documente false.

În data de 04 iunie a.c., în jurul orei 02.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Gheorghe S., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile „A” și „C”, iar pentru a putea conduce vehiculul la volanul căruia se afla, avea nevoie de categoria „B”.
Pentru a putea continua călătoria, pasagerul Nicolae C., cetățean din R.Moldova, în vârstă de 22 de ani, s-a oferit să conducă microbuzul până la destinaţie, în Germania, prezentând în acest sens un permis de conducere.
Existând suspiciuni cu privire la permisul de conducere prezentat, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că documentul este fals.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător, fals şi uz de fals.

 

În ziua de 05 iunie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova Valeriu P., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Cehia.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, tânărul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „A2”, „B” și „C”.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. (Radio Iaşi/ Copmunicat I.T.P.F. Iaşi/ FOTO mai.gov.ro)

Etichete:
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
Prim plan duminică, 27 septembrie 2026, 08:33

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri în plenul care se reuneşte la ora 13:00, după ce luni şi marţi vor fi...

Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va avea loc miercuri, în plenul Parlamentului
(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 12:33

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic, în prezența reprezentanților Ministerului...

(AUDIO/FOTO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a marcat, astăzi, deschiderea noului an academic
Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:19

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. ‘Am depus în...

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul Siegfried Mureşan – depuse la Parlament
(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:54

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de noi spații de cazare, începând din acest an academic. Este...

(AUDIO/FOTO) Studenții TUIAȘI au la dispoziție 720 de locuri în cămine modernizate
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:47

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă la această oră, în urma unei întreruperi programate pentru...

Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate este indisponibilă temporar
Prim plan sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:28

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț a fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 33...

Bărbaţi arestaţi pentru furtul unor bijuterii, de aproximativ 100.000 de euro
Prim plan vineri, 25 septembrie 2026, 19:18

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost audiat, astăzi, în dosarul Păcura.  La final, edilul nu a făcut declarații. Ancheta se referă la...

(AUDIO) Iași: Noi audieri în Dosarul Păcura