Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Trei filtre epidemiologice la Institutul de Psihiatrie Socola, pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 mai 2020, 17:30

Institutul de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi are peste 300 de teste pentru coronavirus, trei filtre epidemiologice, două compartimente de izolare şi cinci tuneluri epidemiologice pentru a limita răspândirea noului coronavirus şi a asigura accesul pacienţilor în siguranţă la serviciile medicale.

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi, unitate medicală aflată în prima linie în lupta împotriva noului coronavirus, au anunţat că au luat o serie de măsuri pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.

‘Fie că vorbim despre filtrele epidemiologice instituite la intrarea în incinta spitalului, fie că ne referim la testele pentru noul coronavirus, toate măsurile au avut ca principal scop siguranţa pacienţilor şi a cadrelor medicale’, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, Bogdan Şaramet, manager al Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iaşi.

Potrivit acestuia, încă de la începutul pandemiei în cadrul Institutului au fost create trei filtre epidemiologice, astfel încât toţi pacienţii care reprezintă o urgenţă psihiatrică să poată fi testaţi şi, apoi, trataţi în condiţii optime. Primul filtru epidemiologic este unul avansat şi se realizează chiar la intrarea în incinta Institutului, în clădirea fostului CSM Bucium. Cel de-al doilea filtru, care reprezină zona propriu-zisă de filtrare, cuprinde toate secţiile Institutului. Aici, în funcţie de o ordine foarte bine stabilită, sunt internaţi pacienţii timp de 14 zile. Persoanele care necesită o perioadă de spitalizare mai mare de 14 zile sunt transferate în aşa-zisele zone tampon, pentru continuarea tratamentului, iar acesta reprezintă cel de-al treilea filtru epidemiologic.

‘La nivelul Institutului există, de asemenea, şi o zonă de izolare, formată din două compartimente, unde sunt internaţi pacienţii care corespund definiţiei de caz suspect de coronavirus şi care reprezintă o urgenţă psihiatrică. Aceşti pacienţi sunt testaţi conform procedurilor în vigoare şi, dacă sunt negativi, sunt transferaţi apoi pe una din secţiile filtru corespunzătoare’, a declarat, prin intermediul comunicatului de presă, dr. Ovidiu Alexinschi, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iaşi.

Pentru testarea acestor pacienţi, Institutul are protocoale încheiate atât cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, cât şi cu Spitalul de Bli Infecţioase şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ din Iaşi.

‘Avem funcţionale, de asemenea, şi cinci tuneluri epidemiologice, care cuprind zona de triaj, cele două compartimente de izolare şi secţiile de îngrijiri paliative de la Spital Centru şi de la Secţia Exterioară Bârnova’, a explicat managerul Institutului de Psihiatrie Socola, Bogdan Şaramet.

Potrivit acestuia, personalul medical a fost testat pentru COVID-19.

‘Până acum au fost efectuate 128 de teste gratuite şi urmează un nou set, de 200 de teste, tot gratuite, pentru personalul medical de la secţiile de îngrijiri paliative şi de cronici, de la Spital Centru, dar şi de la Secţiile Exterioare de la Bârnova şi Şipote’, afirmă Bogdan Şaramet, managerul Institutului.

Raţiunea acestor testări rezidă din faptul că atât pacienţii de la îngrijiri paliative, cât şi bolnavii cronici nu părăsesc incinta spitalului, ameninţarea unei eventuale infectări venind doar din partea personalului medical. ‘De asemenea, tot pentru limitarea răspândirii infectării cu noul coronavirus, personalul medical din secţiile amintite lucrează în ture de câte 14 zile’, a declarat şi dr. Ovidiu Alexinschi, director medical al unităţii sanitare.

Măsurile adoptate la nivelul Institutului vor fi menţinute până la sfârşitul lunii mai, urmând ca ulterior, în funcţie şi de recomandările Ministerului Sănătăţii, să se treacă la un alt sistem, adaptat cerinţelor de moment. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare