Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Târgul Meşterilor Populari a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție

Iaşi: Târgul Meşterilor Populari a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 mai 2017, 14:45

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” și Direcția Județeană pentru Cultură Iași organizează Târgul Meşterilor Populari, ce se va desfășura în perioada 12-14 mai 2017, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – vizavi de Palatul Culturii.

Cea de-a XVIII-a ediție a acestei manifestări va reuni la Iași peste 60 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum și invitați din Bulgaria și Republica Moldova, care prin intermediul lucrărilor lor susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi educarea publicului tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.

Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare.

Vă așteptăm la această nouă ediție a Târgului Meşterilor Populari, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 9.00 și 19.00, iar duminică, între 9.00 și 18.00. (Radio Iaşi/ FOTO palatulculturii.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026