Ascultă Radio România Iași Live

Iași: Spitalul mobil pentru bolnavii de COVID-19, inaugurat astăzi

Iași: Spitalul mobil pentru bolnavii de COVID-19, inaugurat astăzi

Publicat de , 7 septembrie 2020, 11:44

Spitalul mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi a fost inaugurat astăzi, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.

Investiţia, care trebuia să fie pusă în funcţiune încă din luna mai, este realizată prin contribuţia consiliilor judeţene Neamţ şi Iaşi şi depăşeşte 13 milioane de euro.

La acest spital vor lucra medici detaşaţi de la alte unităţi medicale cu paturi din Iaşi.

Proiectul spitalului a costat 13,5 milioane de euro. Din toate cele șase județe din regiunea de dezvoltare Nord-Est, doar două au contribuit financiar – Iașul și Neamțul. Pentru transportarea subansamblelor spitalului din Turcia la Iași nu s-a aprobat statutul de transport sanitar, nici situația de urgență militară. Din cei 30 de specialiști turci necesari pentru a monta componentele spitalului, doar patru au primit viza pentru România. Pe de altă parte, s-a făcut și o sesizare la Curtea de Conturi pentru a fi verificată legalitatea licitației, și, rezultatul a fost o amendă consistentă. Întârzierile în punerea în funcțiune sunt de peste trei luni. Spitalul mobil va fi la început în subordinea Spitalului de Boli Infecțioase. Ulterior, va trece în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acum, în tot județul Iași sunt 44 de locuri la Terapie Intensivă. Vor fi 100. Este singurul spital modular din România care îndeplinește toate standardele NATO. Poate funcționa indiferent de anotimp. În România mai sunt trei spitale modulare, dar, în afara standardelor NATO.

În următoarele 10 zile, unitatea ar trebui să primească toate avizele de funcţionare din teritoriu şi de la Guvern, pentru a putea primi pacienţi.

(Constantin Mihai, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 18:37

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate,...

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 14:34

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate

Toate locurile scoase la concurs pentru admiterea din septembrie au fost ocupate la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:29

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat în dosarul...

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos