Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Reţea de traficanţi de droguri de risc, destructurată

9 aprilie 2025, 17:18

Patru persoane, cu vârstele între 24 şi 29 de ani, au fost reţinute pentru trafic de droguri de risc în formă continuată, după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a acestora.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, în sarcina a două dintre persoanele cercetate, de 26 şi 29 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieşit faptul că, în intervalul 2024 – aprilie 2025, la diferite date, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut şi vândut droguri de risc (canabis, rezină de canabis şi ketamină) către consumatori din judeţul Iaşi.

Totodată, cercetările au relevat că în aceeaşi perioadă, două dintre acestea ar fi procurat, deţinut şi comercializat şi droguri de mare risc, respectiv cocaină şi ciuperci halucinogene.

‘Pe parcursul administrării probatoriului, poliţiştii, împreună cu procurorii, au indisponibilizat o parte dintre substanţele interzise tranzacţionate. De asemenea, ieri, 8 aprilie, au efectuat 11 percheziţii domiciliare la locuinţele persoanelor cercetate, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de canabis, cocaină şi ciuperci care conţin Psilocină, precum şi alte mijloace de probă. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea celor 4 persoane cercetate, pentru 24 de ore. Astăzi, 9 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă a 3 dintre persoanele cercetate. Faţă de cea de-a patra persoană cercetată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au luat măsura controlului judiciar’, se precizează în comunicatul de presă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași
Regional marți, 7 aprilie 2026, 09:56

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași

Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași organizează, începând cu 24 aprilie, ședințe gratuite de pregătire pentru Evaluarea Națională....

(AUDIO) Ședințe gratuite pentru pregătirea examenului de Evaluare Națională, organizate de Liceul Teoretic ”Ion Neculce” din Iași
(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc
Regional marți, 7 aprilie 2026, 09:32

(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc

REȚINUȚI PENTRU DESFĂȘURAREA DE ACTIVITĂȚI ILICITE ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de...

(FOTO) NEAMȚ: Reținuți pentru desfășurarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc
Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Regional marți, 7 aprilie 2026, 08:37

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol

Poliţiştii din Suceava, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, marţi...

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași
Regional luni, 6 aprilie 2026, 12:47

(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași

Începând de astăzi, în piețele din municipiul Iași au început controalele premergătoare sărbătorilor pascale. Acțiunile sunt desfășurate...

(AUDIO) Autoritățile intensifică controalele în piețele din Iași
Regional luni, 6 aprilie 2026, 12:21

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:56

Programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026

Vă transmitem programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026. În această perioadă,...

Programul săptămânal al proiecțiilor de la Cinema Ateneu Iași pentru perioada 8-15 aprilie 2026
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:47

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău
Regional luni, 6 aprilie 2026, 11:22

Neamţ: Patru percheziţii în judeţul Iaşi, într-un dosar de furt; trei suspecţi au fost reţinuţi

Poliţiştii din Târgu-Neamţ au efectuat patru percheziţii domiciliare şi cinci percheziţii auto, într-un dosar penal privind furtul a 50.000...

Neamţ: Patru percheziţii în judeţul Iaşi, într-un dosar de furt; trei suspecţi au fost reţinuţi