Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Primarul Chirica a semnat contractul pentru finanţarea lucrărilor la trei unităţi şcolare, prin PNRR

Iaşi: Primarul Chirica a semnat contractul pentru finanţarea lucrărilor la trei unităţi şcolare, prin PNRR
Foto: dav

Publicat de Andreea Drilea, 9 august 2024, 19:08

Primarul Mihai Chirica a declarat, vineri, că a semnat contractul pentru finanţarea lucrărilor în trei şcoli, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta 15: Educaţie, Investiţia 10: Construirea şi dezvoltarea unei reţele-pilot de şcoli verzi.

‘E un pas înainte pentru modernizarea infrastructurii şcolare. Municipiul Iaşi are cel mai ambiţios program de modernizare a infrastructurii şcolare preuniversitare. Suntem în lucru cu 21 de contracte cu eficienţă energetică, prin PNRR, avem un program complet de modernizare a dotărilor atât cu mobilier cât şi cu infrastructură digitală, suntem în reconstrucţie completă a Şcolii Normale ‘Vasile Lupu’ (Colegiul Pedagogic – n.r), avem în construcţie şi o şcoală modulară, avem 39 de terenuri de sport deja executate şi 6 săli de sport în lucru iar alte două în proiectare, şi trei bazine de înot pentru copiii din antepreşcolar. Toate acestea însumează peste 100 de milioane de euro, fie bani împrumutaţi de la BERD, bani de la bugetul local sau bani din fonduri europene. Cred că această abordare va crea generaţii care vor face performanţă şcolară mai mare’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.

În urma semnării contractului, va fi modernizată clădirea Colegiului Naţional ‘Garabet Ibrăileanu’, şi va creşte performanţa energetică a imobilului. Lucrările, în valoare de 10,45 milioane de lei, vizează ceea ce presupune lucrări de îmbunătăţire a izolaţiei termice a anvelopei, a şarpantelor şi învelitorilor, modernizarea instalaţiilor termice, de ventilare şi climatizare, utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent cu LED.

Proiectul include şi Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’, unde investiţia, în valoare 15,99 milioane de lei cu TVA, va consta în extinderea corpului A cu 1.440 de metri pătraţi prin construirea a opt noi săli de clasă, spaţii tehnice şi de depozitare. Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluţii constructive pentru eficienţă energetică, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie şi apă şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%.

La cea de-a treia unitate şcolară, Liceul Teoretic ‘Miron Costin’, Primăria Iaşi va construi un nou corp de clădire cu două etaje cu o suprafaţă de circa 1.482 de metri pătraţi, în care vor fi amenajate nouă săli de clasă, spaţii tehnice şi de depozitare. Valoarea acestei investiţii este de 16,8 milioane lei.

Reamintim că Primăria Iaşi mai are în derulare, prin Componenta 5: Valul Renovării, din PNRR, proiecte care vizează reabilitarea termică a 21 de clădiri a 14 unităţi şcolare. Valoarea totală a celor 14 proiecte este de circa 26,22 milioane euro.

Tot prin PNRR, dar pe Componenta C 15: Educaţie, Primăria Iaşi a obţinut finanţare de 17,97 milioane euro, pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a 63 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

În total, Primăria Iaşi a obţinut din PNRR fonduri de 52,86 de milioane de euro pentru domeniul Educaţiei.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Regional marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’
(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
Regional marți, 15 septembrie 2026, 10:08

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu

Un proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională va fi derulat în comuna Rediu, din județul Iași, în...

(AUDIO) Iași: Proiect-pilot pentru creșterea performanței elevilor la Evaluarea Națională, derulat în comuna Rediu
(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 19:44

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, pe care îl...

(AUDIO) Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu: Managerul CRAB trebuie să demisioneze după criza apei
Regional luni, 14 septembrie 2026, 16:30

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual

Studenții din România vor avea, în curând, opt centre de învățare duală – a precizat, astăzi, la Iași, ministrul Educației, Mihai...

(AUDIO/FOTO) Ministrul Educației, la Iași: România va avea opt campusuri de învățământ dual
Regional luni, 14 septembrie 2026, 15:18

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”

Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități – a...

Min. Educației, Mihai Dimian: ”Una dintre problemele învățământului românesc este scăderea exigenței educaționale, atât în școli, cât și în universități”
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:39

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și...

MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare
Regional luni, 14 septembrie 2026, 13:20

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 16 septembrie, la consumatori de pe nouă străzi din mun. Suceava