Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Peste 1.100 de elevi de clasa a XII-a vor participa la a doua simulare a admiterii la Universitatea de Medicină

Publicat de Andreea Drilea, 2 mai 2017, 16:18

Peste 1.100 de elevi de clasa a XII-a sunt aşteptaţi să participe la cea de-a doua ediţie din anul acesta a simulării concursului de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr.T. Popa’ din Iaşi.

Astfel, elevii aflaţi în ultimul an de liceu, care vor să devină medici, îşi vor putea testa cunoştinţele pentru a afla nivelul la care se află în prezent şi materiile pe care ar trebui să le mai aprofundeze.

‘Elevii vor intra în atmosfera unui examen important, obişnuindu-se nu doar cu emoţiile, ci şi cu condiţiile organizatorice, care trebuie respectate. Participanţii la cea de-a doua simulare a examenului de admitere la Medicină Generală vor susţine, timp de trei ore, un test care va conţine 90 întrebări combinate de Biologie şi, la alegere, Fizică sau Chimie. Din totalul întrebărilor din grilă, ponderea disciplinei principale este de minim 60%, în timp ce ponderea celei secundare este de minim 40 la sută’, au precizat organizatorii simulării.

Rezultatele simulării examenului de admitere, ce se va desfăşura duminică, 7 mai, vor putea fi regăsite ulterior pe site-ul http://simulare-admitere.ssmi.ro. Contestaţiile se vor face în scris, completând o cerere tipizată, în sediul SSMI, în primele 4 ore de la finalizarea examenului simulat.

Simularea este organizată se Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi (SSMI), Societatea Studenţilor Stomatologi din Iaşi (SSS), Societatea Studenţilor Farmacişti din Iaşi (SSFI), Asociaţia Studenţilor Bioingineri (ASB) şi Societatea Studenţească de Chirurgie din România (filiala Iaşi), în parteneriat cu UMF Iaşi.

(Agerpres/FOTO arhivă umf.ro)

Etichete:
Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
Regional duminică, 26 iulie 2026, 08:20

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti

Un accident rutier soldat cu decesul unui copil în vârstă de de 1 an şi 2 luni s-a produs sâmbătă în comuna Nicoreşti, a informat IPJ...

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 11:10

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an

Lucrările de infrastructură de pe strada Sărărie, din municipiul Iași, vor fi finalizate săptămâna viitoare, moment în care va începe...

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an
(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 10:42

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice

Asociația „Moldova vrea Autostradă” devine „Moldova vrea Infrastructură”, deoarece își extinde obiectivele în ceea ce privește...

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice
Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:44

Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie

Cabinetele medicilor de familie din zece comune ale județului Botoșani vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, în cadrul programului...

Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:20

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei va putea funcționa în continuare în actuala clădire, anunță autoritățile. Un...

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:19

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova

Prefectura Vaslui a dat publicităţii, vineri, rezultatele unui control inopinat efectuat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere...

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă