Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Ambulatoriul Institutului Regional de Oncologie va fi extins

Iaşi: Ambulatoriul Institutului Regional de Oncologie va fi extins

Publicat de , 18 mai 2020, 14:14

Reprezentanţii Institutului Regional de Oncologie din Iaşi au anunţat, luni, că ambulatoriul instituţiei va fi extins, modernizat şi dotat cu ajutorul fondurilor europene.

Managerul IRO Iaşi, Mirela Grosu, a declarat că a fost semnat contractul de finanţare între ADR Nord Est şi Consiliul Judeţean pentru proiectul ce vizează creşterea calităţii serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare şi dotare ambulatoriu integrat din incinta unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, proiectul se derulează prin intermediul POR 2014-2020, valoarea acestuia fiind de 9,75 milioane de lei, şi va fi finalizat după 9 luni de la începerea lucrărilor.

Ambulatoriul va avea încă opt cabinete medicale care vor fi construite pe o suprafaţă de 540 metri pătraţi. În aceste noi cabinete din ambulatoriul IRO Iaşi 26 de pacienţi vor beneficia de tratament concomitent.

Conform Ghidului de finanţare, IRO Iaşi nu putea accesa fonduri pe POR 2014-2020 decât în parteneriat cu o unitate administrativ-teritorială.

‘Având în vedere expertiza Consiliului Judeţean Iaşi în atragerea şi implementarea/managementul proiectelor, pentru a creşte calitatea serviciilor medicale oncologice acordate în regim ambulatoriu prin accesul Institutului Regional de Oncologie Iaşi la fondurile nerambursabile din POR a unităţilor sanitare de importanţă regională şi naţională, am solicitat şi am obţinut sprijinul necesar în vederea încheierii unui parteneriat pentru a depune proiectul. Scopul acestui proiect îl reprezintă exploatarea în beneficiul pacienţilor şi al cadrelor medicale a celor două curţi interioare, în prezent nefolosite decât pentru iluminarea holurilor spitalului‘, a spus Mirela Grosu.

Ea a spus că aceste curţi vor avea funcţiuni distincte. Curtea dinspre est, care este în vecinătatea spaţiilor de tratament, va fi folosită pentru suplimentarea numărului locurilor de tratament ambulatoriu în condiţii de confort pentru pacienţi şi personalul medical. Cea de-a doua curte, curtea de vest, va fi cabinet şi spaţiu destinat evidenţelor medicale precum registratură, statistică medicală şi cabinet şi laborator endoscopie.

În prezent, serviciile de chimioterapie realizate în regim ambulatoriu sunt acordate zilnic într-un spaţiu dotat cu 30 locuri – paturi şi fotolii de tratament. Adresabilitatea a crescut în ultimii ani, de la 39.360 pacienţi consultaţi ambulatoriu în anul 2014 la 63.188 pacienţi consultaţi în anul 2019, spaţiul disponibil a devenit insuficient. De aceea se impunea găsirea unor soluţii de extindere, modernizare şi dotare.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026