Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Spitalul Judeţean de Urgenţă, păzit de poliţişti şi jandarmi după accidentul mortal, de luni seara, de la Şendreni

Galaţi: Spitalul Judeţean de Urgenţă, păzit de poliţişti şi jandarmi după accidentul mortal, de luni seara, de la Şendreni
Foto: dav

Publicat de , 27 august 2019, 17:15

Efective ale Poliţiei Locale, Poliţiei Naţionale şi Jandarmeriei Galaţi, păzesc de luni seara, după accidentul mortal de Şendreni, soldat cu doi morţi şi doi răniţi grav, intrările în Unitatea de Primiri Urgenţe, SMURD dar şi morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi, luate cu asalt de zeci de rude ale victimelor.

Potrivit şefului UPU-SMURD Galaţi, Angel Trifan, două dintre victimele accidentului de luni seara de pe DN 25 au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în stare foarte gravă. Ulterior, zeci de rude ale acestora au venit în curtea spitalului să afle detalii despre ei. Aparţinătorii erau în număr foarte mare şi au forţat intrarea în UPU, de aceea, a fost solicitată intervenţia poliţiştilor şi a poliţiştilor locali. A fost chemat şi un echipaj de la Intervenţie Rapidă din cadrul Jandarmeriei Galaţi.

‘Ambulanţele au început să aducă pacienţii la spital, eu am fost de gardă pe elicopter şi am dus un pacient la punctul de operare şi a fost preluat de un echipaj SMURD terestru, care la momentul accidentului era la un alt caz. Între timp, mi s-a spus că foarte mulţi aparţinători ai victimelor asaltează UPU, s-au forţat uşi şi s-a intervenit până la codul roşu, unde au fost aduşi toţi pacienţii, inclusiv cei doi decedaţi din cadrul accidentului, iar oarecum sub tensiune, colegii mei au lucrat timp de mai multe minute. Lucrurile s-au calmat odată cu venirea poliţiei şi a jandarmilor, cărora le mulţumim foarte mult. La un moment dat şi ei au fost înţelegători, aparţinătorii, şi lucrurile au început să decurgă normal. Dacă nu interveneau poliţiştii şi jandarmii ar fi fost un haos general, unul dintre paznicii angajaţi, de la firma de pază care are contract cu spitalul, a fost bruscat, trântit de un perete şi, am înţeles, şi alţi oameni au fost agresaţi, mai mult verbal decât fizic. Spitalul este păzit, acum, la toate intrările de Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmerie. Sperăm ca lucrurile să intre cât mai curând în normal şi să nu fie nevoie să fim astfel păziţi’, a precizat, marţi, Angel Trifan.

Rudele victimelor spun că doar şi-au plâns durerea şi nu au fost agresivi, ba chiar au colaborat cu forţele de ordine.

‘Nu putem să ne lăsăm rudele, fraţii, dacă îi lăsăm singuri, ce pot să facă singuri? Am sperat să stăm lângă ei, să îi ajutăm, să le dăm putere, să trecem peste lucrul acesta. În maxim o oră o să îi luăm de aici pe doi dintre ei, o să îi ducem acasă şi o să fie înmormântarea în câteva zile. Toţi cei care au venit au fost cuminţi, au plâns, nu au fost agresivi, puteţi întreba şi poliţia şi mascaţii. Am colaborat cu ei, doar am stat şi am plâns şi am stat alături de ei’, a spus Constantin Ştefan, rudă a victimelor.

Starea celor doi bărbaţi de 55 şi 35 ani, răniţi în accident, este gravă.

‘Starea victimelor este foarte gravă, prognosticul este rezervat. S-a intervenit, luni, chirurgical pentru ambele victime. Urmează să vedem ce se întâmplă în următoarele ore. Au suferit politraumatisme severe’, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, Ionuţ Băneşanu.

Doi bărbaţi au murit, între care un minor de 16 ani, şi alţi doi au fost grav răniţi în urma unui accident rutier petrecut, luni, pe DN 25, la intersecţia cu DN 2B, în zona localităţii gălăţene Şendreni. Un autoturism care circula spre Galaţi, pe DN 25, nu a acordat prioritate unei betoniere, la intersecţia cu DN 2B, care se deplasa spre Brăila.

În urma impactului a rezultat decesul şoferului autoturismului, de 32 ani, şi a unui adolescent, de 16 ani, precum şi rănirea gravă a doi bărbaţi, de 55 şi 35 ani, toţi pasageri în autoturism.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:38

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul

80 de tineri din Piatra-Neamț participă la un proiect pilot de prevenire și conștientizare a abuzului, dezvoltat de Asociația ”Femei de...

(AUDIO) Adolescenții din Piatra-Neamț, învățați cum să identifice manipularea și abuzul
(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 12:25

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași. Spectacolele se desfășoară...

(AUDIO) Proiectul „Teatrul trece Bacul” este implementat, începând de astăzi, la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 11:49

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri

Trafic intens pe drumul național 2, între Suceava și punctul de trecere a frontierei Siret, din cauza numărului mare de camioane care se...

(AUDIO) Aglomeraţie la Vama Siret, o coloană de tiruri, se întinde deja pe câţiva kilometri
Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 09:34

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race

Trofeul Iași – Electric Race se adresează în special celor care doresc să descopere automobilismul sportiv și să experimenteze conducerea...

Mașinile electrice intră în competiție la Trofeul Iași – Electric Race
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 08:58

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit

Un bărbat a decedat, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de un tren între localităţile Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, din judeţul...

Galaţi: Bărbat lovit mortal de tren între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu; traficul feroviar, oprit
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 07:22

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”

Lesley Visser, una dintre legendele jurnalismului sportiv american, se află în aceste zile în România. Jurnalista a relatat de la zece ediții...

Lesley Visser, legenda jurnalismului sportiv american, la Radio Iași: „Sportul relaxează normele”
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 06:22

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează joi, 12 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Magna...

Zilele TUIASI 2026: peste două secole de tradiție academică, celebrate alături de comunitatea universitară și invitați internaționali
Regional joi, 12 noiembrie 2026, 05:31

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, pentru al doilea an consecutiv, Conferințele Dilema, eveniment care revine la...

Conferințele Dilema revin la UAIC, în perioada 19–21 noiembrie 2026