Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Aproximativ 17.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite medicilor de familie

Publicat de Gabriela Rotaru, 21 octombrie 2019, 12:39

Peste 16.800 de doze de vaccin antigripal gratuit, distribuite de Ministerul Sănătăţii judeţului Galaţi, vor ajunge la medicii de familie în cadrul campaniei de imunizare a populaţiei predispuse la îmbolnăvire, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Liliana Iordăchescu.

Potrivit acesteia, este vorba despre prima tranşă dintre cele peste 50.000 de doze de vaccin antigripal gratuit alocate judeţului Galaţi.

Liliana Iordăchescu a precizat că, în luna noiembrie, vor ajunge la DSP Galaţi alte două tranşe de vaccin antigripal, de 16.840, respectiv 15.500 de doze, tot pentru imunizarea populaţiei. Vaccinurile se împart, prin DSP Galaţi, medicilor de familiei din judeţ, care efectuează imunizarea pacienţilor din grupele la risc pe care îi au pe liste.

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei vizează bolnavii cronici, bătrânii, copiii, gravidele, personalul medical, angajaţii MAI şi pe cei ai MApN.

Judeţului Galaţi i-au mai fost alocate, în luna septembrie, alte aproximativ 1.680 doze vaccin antigripal, care au fost destinate personalului medical şi au fost distribuite spitalelor.

În urma catagrafierii realizate anul trecut de DSP Galaţi, aproximativ 70.000 de persoane ar putea beneficia de vaccinare antigripală gratuită în actualul sezon rece. (Agerpres/ FOTO radiocluj.ro)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:44

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Aproximativ 1.500.000 de români îşi...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 08:30

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută

Un urs a fost semnalat în suburbia Cioatele, aparținând orașului Negrești, în jurul orei 22.30. Locuitorii din zonă au primit un mesaj...

Vaslui: Un mesaj RO-Alert a pus pe jar locuitorii din Negrești, noaptea trecută
Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:25

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea

O eroare de soft a sistemului de alarmare al Hidroelectrica a dus la transmiterea unei avertizări privind o deversare controlată de apă de la...

Alertă privind deversarea unui baraj din Neamţ, transmisă din greşeală populaţiei din Brăila, Galaţi şi Vrancea
Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan duminică, 8 noiembrie 2026, 07:15

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa invită amatorii de lectură la dosare secrete şi poezie, la Centrul...

Ultima zi a Caravanei „Gaudeamus Radio România” de la Reşiţa
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:04

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate

Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă care introduce reguli clare pentru conducerea instituţiilor...

Alexandru Rogobete a anunţat că luna viitoare va fi extinsă lista medicamentelor compensate
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 13:02

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Românii cu venituri mai mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:21

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Aproximativ 30 de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un adăpost de animale din comuna...

Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri
Prim plan sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:09

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova

Construirea podurilor peste Prut și realizarea inter-conectivității rutiere dintre România și Republica Moldova este esențială pentru...

(AUDIO) Iași: Podurile peste Prut, esențiale pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Republica Moldova